Hakan Samuelsson, CEO Volvo, a anunţat într-o conferinţă de presă că din 2019, marca suedeză cu capital majoritar chinezesc nu va mai vinde nicio maşină alimentată exclusiv cu benzină sau cu motorină. Vor fi modele electrice, hibride sau hibride cu încărcare de la priză. Până în 2025, obiectivul de vânzări e de 1 milion de astfel de maşini. Samuelsson a spus că nu este decât o conformare la cerinţele pieţei. Volvo şi-a propus şi promis că până în 2021 va avea o gamă complet electrică. Una care va acoperi toate cerinţele de tipuri de maşini. În 2012, Volvo a fost prima dintre mărcile premium care a venit cu un plug-in hybrid, V60-ul. Au urmat XC90, S90, V90 şi XC60 şi vine şi XC40 – nelansat încă. Maşinile din gama electrică vor fi construite la uzinele din China, Europa şi SUA.