17 greşeli pentru care iei amenzi fără să-şi dai seama

Autor: Marius Vișan 11 iul. 2016 Știri auto
17 greşeli pentru care iei amenzi fără să-şi dai seama

 


Amenzile de circulaţie sunt o povară. Cum scăpăm de ele? Dacă vă aşteptaţi să existe vreun remediu pentru asta vă pierdeţi vremea. Prin urmare nu ne rămâne decât să ne protejăm respectând regulamentul. 

Avocatnet.ro a făcut o listă cu 17 fapte pentru care poţi primi amenzi usturătoare. Iată care sunt acestea:

1. Nesemnalizarea schimbării direcţiei de mers

Toţi şoferii ştiu asta, cel puţin în primele luni de la obţinerea carnetului de conducere, însă cu timpul e posibil ca unii dintre ei să mai uite. Unii mai uşor, unii mai greu, însă cert este că atunci când ieşim în trafic vedem foarte des că nu toţi respectă această regulă banală. Aşadar, direcţia de mers trebuie semnalizată pentru a nu îi încurca pe ceilalţi şoferi, cât şi, cel mai important, pentru a evita accidentele. 

2. Semnul de începător 

Cei care abia şi-au luat carenetul sunt obligaţi să-l ţină, fix un an de zile, pe parbriz (dreapta jos) şi pe lunetă (stanga jos). Doar că unii uită să-l pună, considerându-se probabil prea avansaţi, pe când alţii uită să-l dea jos după un an, considerându-se veşnic începători. Abuzul se pedepseşte. 

3. Forţarea culorii galbene a semaforului

Există unii şoferi pentru care culoasea galben a semaforului înseamnă ”pregăteşte-te să accelerezi”, şi nicidecum ”pregăteşte-te să opreşti”. Cei prinşi că forţează culoarea galbenă pot fi sancţionţi cu două sau trei puncte-amendă, sau chiar reţinerea permisului. 

4. Placuţele de înmatriculare murdare

Dacă mizeria împiedică descifrarea numărului de înmatriculare şoferul poate fi sancţionat cu două sau trei puncte amenda. Aceeaşi regulă se aplică şi dacă placuţele sunt deteriorate. 

5. Vorbitul la telefon în timpul condusului fără hands free

Deşi pare o regulă banală, regulă făcută pentru a combate accidentele, să ne uităm pe stradă şi să vedem câţi o respectă. Foarte puţini! 

6. Centura de siguranţă

Nici nu mai trebuie să spunem cât de importantă este purtarea centurii de siguranţă, doar că unii consideră că această obişnuiţă un semn de slăbiciune sau moft, aşa că uită să o mai practice. O fac pe barba lor, cum se zice…

7. Muzica dată prea tare

Şi pentru această faptă autorităţile pot da amenzi – patru sau cinci puncte-amenda, mai exact. 

8. Stingător, trusă medicală şi triunghiuri reflectorizante

Avocatnet.ro ne avertizează că Legislatia rutieră prevede dotarea maşinii cu o trusa medicală de prim ajutor, stingător şi două triunghiuri reflectorizante, toate omologate. Cei care sunt prinşi fără pot fi sancţionaţi cu patru/cinci puncte-amendă.

9. Nepăstrarea unei distanţe corespunzătoare faţă de maşina din faţă

Şoferii sunt obligaţi să pastreze o distanţă corespunzătoare faţă de maşina din faţă pentru a evita coliziunile. În teorie sună bine, în practică însă e greu de realizat, dacă ar fi să ne uităm în trafic. 

10. Intrarea în intersecţie când circulaţia e blocată

Dacă intersecţia este blocată ideal ar fi ca şoferii să nu patrundă în ea, chiar dacă semaforul este verde. Cei care totuşi intră pot fi sancţionaţi cu amendă contravenţională şi aplicarea punctelor de penalizare.

11. Depăşirea coloanei de la semafor

Depaşirea coloanelor de vehicule oprite la semafor sau la trecerile la nivel cu calea ferată poate aduce soferului suspendarea permisului pentru o perioada de 30 de zile şi amendă contravenţională. 

12. Nerespectarea trecerilor de pietoni

Soferii care ignora această regulă riscă să capete patru/cinci puncte-amenda şi o suspendare a dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

13. Neschimbarea permisului expirat

Între şase şi opt puncte-amendă pot primi cei care circulă cu permisul expirat, scrie Avocatnet.ro, citând Codul Rutier.

14. Efectuarea unor îmbunătăţiri nepermise de lege

Cei care fac acest lucru pot primi şase şi opt puncte-amendă. În principal ”îmbunătăţirile” se referă la montarea unor lumini de altă culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive de avertizare sonora sau accesorii neomologate (ex: folii negre pentru parbriz).

15. Intrarea pe un drum cu acces temporar interzis

Pe lângă cele între şase şi opt puncte-amendă, nerespectarea acestei reguli îi poate aduce şoferului şi suspendarea permisului de conducere pentru 60 de zile.

16. Aruncarea gunoaielor pe drum

Şoferii nu au voie să arunce sau să abandoneze obiecte, materiale sau substanţe pe drumurile publice. O astfel de faptă poate primi o sancţiune cuprinsă de între nouă şi 20 de puncte-amenda.

17. Încălcarea liniei continue la schimbarea direcţiei de mers

Sanctiunea aplicabilă pentru schimbarea direcţiei de mers efectuată prin trecerea peste linia continuă este cuprinsă între nouă şi 20 de puncte-amendă, la care se adaugă şase puncte de penalizare.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide