15 ani BMW în România

Publicat: 06 04. 2009, 08:45

De-a lungul timpului, compania a avut în portofoliu toate brandurile deţinute de concern, menţinându-le pe cele păstrate de producătorul german: în 1998 devine importator Land Rover, MG şi Rover, la care renunţă în 2004. În 2001 preia importul mărcii MINI, care şi-a dovedit an de an succesul pe piaţa românească.  Automobile Bavaria este unicul dealer MINI din România, având caracter de exclusivitate. Totodată, compania este şi importatorul motocicletelor BMW, cărora le-a dedicat un showroom cu service în partea de nord a capitalei.

În primul an de funcţionare, Automobile Bavaria a livrat 11 automobile BMW, în timp ce după 10 ani vindea de aproape 100 ori mai mult. În 1997 se inaugurează primul sediul propriu al Automobile Bavaria, în Otopeni, pe Şoseaua de Centură, amplasare care s-a dovedit a fi deschizătoare de drumuri în comerţul auto. După numai doi ani, dezvoltarea pieţei pentru BMW a determinat extinderea sediului din Otopeni.

În 2006 a avut loc inaugurarea spectaculosului sediu din Băneasa, Centrul BMW, a cărui investiţie s-a ridicat la 12 milioane de euro. Clădirea este unul dintre cele mai impresionante dealershipuri BMW din Europa şi include showroom şi service BMW, showroom şi service MINI, depozit piese de schimb, birouri, spaţiu pentru evenimente, terasă, spaţii de aşteptare pentru clienţi, bar BMW, lifestyle shop, săli de conferinţă, săli de training, cantină cu bucătărie proprie, parcare pentru maşinile de stoc, parcare pentru clienţi.
Compania a pornit în 1994 cu 5 angajaţi. După un an, numărul s-a triplat, crescând apoi constant până la 252 în 2009. Între timp, brandul MAN s-a separat de Automobile Bavaria, atât logistic cât şi ca personal.

De-a lungul timpului, activitatea de vânzare şi post-vânzare pentru mărcile BMW Group s-a extins în toată ţara, Automobile Bavaria deschizând dealeri proprii în marile oraşe: Bucureşti, Braşov, Timişoara, Constanţa, Sibiu, Cluj, Oradea, Tg. Mureş, Craiova, Galaţi.  În total, reţeaua de dealeri Automobile Bavaria include reprezentanţe în 10 oraşe din ţară şi una în Germania, lângă Munchen, reunite în cea mai mare reţea BMW din Centrul şi Estul Europei.

Noul BMW Seria 7, livrat lui Ilie Năstase.

Una dintre cele mai vizibile acţiuni de promovare a mărcii întreprinse de Automobile Bavaria constă în asocierea mărcii cu persoane publice române a căror personalitate, carieră sau performanţe inspiră valori regăsite în identitatea mărcii. Astfel, au devenit utilizatori de automobile BMW Majestatea Sa, Regele Mihai I, Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi.

Maşina condusă de Ilie Năstase este un BMW 750 i echipat cu un motor V8 bi-turbo care dezvoltă 407 CP şi poate atinge o viteză de 250 km/h.
Ca şi Gheorghe Hagi, care conduce acum tot un BMW Seria 7, Ilie Năstase şi-a ridicat maşina de la sediul Automobile Bavaria din Băneasa. Limuzina înlocuieşte modelul BMW X5 pe care îl conducea până acum.

BMW Seria 7 este nava amiral a BMW, iar a 5-a generaţie a modelului a avut lansarea oficială la finalul anului trecut. Maşina are culoarea Sophisto Grey (negru metalizat) şi tapiţerie din piele. Dotările includ elemente de confort şi siguranţă precum volan încălzit, funcţie TV, sistem de navigaţie Professional şi sistem audio Professional, scaune cu funcţii multiple, Head Up display, Direcţie Activă integrată şi faruri adaptive, cameră la mersul cu spatele şi camere laterale. Preţul de bază al maşinii este 77.200 euro + TVA.

A cincea generaţie a BMW Seria 7 are trei variante de motorizare: BMW 750i, BMW 740i şi BMW 730d şi o gamă de motoare complet nouă.

Date tehnice BMW 750i:

  • Motor: V8 pe benzină cu Twin Turbo, injecţie directă de benzină (High Precision Injection)
  • Cilindree: 4.395 cmc
  • Putere maximă: 300 kw/ 407 CP la 5.500-6.400 rpm
  • Cuplu maxim: 600 Nm la 1.700-4.500 rpm
  • Acceleraţie 0-100 km/h: 5,2 s (BMW 750 Li: 5,3 s)
  • Viteză maximă: 250 km/h