13 Martie în istoria automobilistică
13 Martie 1944 – Charles Sorensen se retrage din funcţia de
preşedinte al Ford Motor Company, după o lungă perioadă în care a
fost mâna dreapta a lui Henry Ford.
Sorensen a fost una dintre cele mai respectate personalităţi în timpul celui de-al
Doilea Război Mondial. Acesta a fost contactat pentru a produce
motoare de avion, dar americanul a promis că Ford va face avioane
întregi şi în timp record uzina americană a produs 500 de avioane,
adică de trei ori mai mult decât putea să producă United Aircraft,
companie aeronautică acontată de stat pentru a face avioane pe timp
de război.
Charles Sorensen, o personalitate rezervată puţin
interesată de expunerea publică, a decis că este momentul să se
retragă o dată cu numirea lui Harry Bennet, cel pe care mulţi
l-au acuzat de metode
aproape mafiote în a conduce compania.
13 Martie 1946 – Greva record
a muncitorilor de la General Motors, care dura din Noiembrie 1945 a fost
încheiată în acea zi, în urma unei înţelegeri între Sindicatul
Muncitorilor din Industria Auto şi conducerea G.M. Greva a rămas în
istorie pentru proporţiile căpătate, 175.000 de muncitori sistând
lucrul pentru a solicita salarii mai mari. Greva a generat şi alte
evenimente similare în industria americană, liderii sindicali
reuşind prin acest val să ofere mai multe beneficii
angajaţilor.
13 Martie 1969 – Walt Disney lansează în acea zi producţia
cinematografică The Love Bug. Într-o perioadă în care maşinile
însemnau pentru americani dimensiuni tot mai mari şi puteri
crescute, această peliculă a adus un important capital de imagine
„broscuţei„
Volkswagen Beetle. Prin crearea personajului Herbie,
regizorul Robert Stevenson, a reuşit să spună o poveste pentru cei
mari şi cei mici, despre automobile şi despre puterea celor mici de a se
impune.
Volkswagen Beetle se afla pe o pantă ascendentă în
ceea ce priveşte popularitate peste Ocean şi acest film a devenit
cea mai vizionată peliculă a anului 1969. Nu doar maşina a
influenţat audienţa producţiei, ci şi invers, vânzările VW Beetle
crescând consistent, după ecranizare şi pe 17 Februarie 1972 Beetle
devie cea mai vândută maşină din istorie, luând locul lui Ford
T.
13
Martie 1980 – Henry Ford II se retrage din funcţia de CEO
al Ford Motor Company, numindu-l în locul său pe Philip Caldwell.
În acel an dinastia Ford la conducerea companiei pe care au
fondat-o a fost curmată. Ca şi bunicul său, Henry Ford II a fost un
lider foarte dedicat organizaţiei şi cunoscând foarte bine
compania a venit exact cu
măsurile potrivite, pentru a o îmbunătăţi. Acesta a schimbat
gestiunea Ford şi a îmbunătăţit relaţia cu sindicatele şi
personalul productiv.