S-a decis acum 120 de ani! Acesta este singurul brand auto cu nume inspirat de o femeie

Publicat: 06 04. 2020, 09:56
Actualizat: 17 04. 2020, 13:45

S-a decis acum 120 de ani. Acest brand auto este singurul din lume care poartă un nume inspirat de o femeie. Este vorba despre Mercedes-Benz. Dar cine a fost Mercedes?

GALERIE FOTO

Povestea a început cu 120 de ani în urmă, când o fată de 11 ani a inspirat numele companiei care avea să devină primul constructor de automobile din lume. Pe 2 aprilie 1900, Daimler-Motoren-Gessellschaft și-a schimbat numele complicat de scris și de pronunțat într- denumire mult mai melodioasă: Mercedes.

Dar cine era Mercedes?

Mercedes Adrienne Ramona Manuela era fiica lui Emil Jellinek, un om de afaceri austriac care trăia la Nisa, în Franța. Jellinek achiziționa vehicule de la Daimler-Motoren-Gessllschaft și le înscria în curse. Modelul 35 PS a fost primul care a purtat numele cu origini spaniole.

În luna martie a anului 1901, în cadrul unei curse de-a lungul Rivierei Franceze, a făcut spectacol. Realizate de inginerul Wilhelm Maybach și fiul lui Gottlieb Daimler, Paul, pentru omul de afaceri austriac, cele șase astfel de modele au luat startul în Nice-La Turbie și au surclasat celelalte mașini înscrise în competiție, atingând o viteză maximă de 86 km/h. începea era Mercedes.

Mercedes-Maybach S450 – Cum arată și cât costă limuzina pe care românii nu o vor conduce niciodată?

Din acel momet, literele “Mercedes” scrise cu un font italic au apărut pe grila radiatorului tuturor mașinilor produse de Daimler. Pe 23 iunie 1902, numele a devenit marcă înregistrată, iar Mercedes a devenit singurul brand auto cu nume inspirat de o femeie.

Se pare că Mercedes Jellenik nici nu a avut permis de conducere, nu a condus niciodată și nici nu a fost vreodată pasionată de automobile. La Salonul Auto de la Paris, tatăl ei a expus un tablou cu chipul fetei.

Viața tristă a lui Mercedes

Tânara care a dat numele unui brand istoric a avut o viață deloc strălucitoare. S-a căsătorit în 1909 la Nisa cu un tânăr baron și părea că astrele îi surâd. Cei doi au locuit la Viena, dar Primul Război Mondial le-a adus falimentul, astfel că Mercedes a ajuns să cerșească pe străzi.

În 1918, și-a părăsit soțul și cei doi copii pentru a se căsători cu un tânăr sculptor sărac. Mercedes a murit în 1929 de cancer osos. Avea 39 de ani.