Vânzările Dacia au ajuns la 37.199 unităţi, cu 6,45% mai puţin faţă de nivelul de 39.765 unităţi raportat în intervalul similar al anului trecut. Cota de piaţă a principalului constructor a ajuns la 32,1% în primele cinci luni, în scădere cu peste zece puncte procentuale faţă de nivelul de 42,3% consemnat în intervalul ianuarie-mai 2006.
Al doilea constructor autohton în materie de vânzări, Daewoo Automobile România, a livrat în primele cinci luni 7.714 autoturisme, în creştere cu 3,41% faţă de nivelul de 7.459 de unităţi consemnat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cota de piaţă s-a restrâns, însă, în intervalul analizat, de la 7,9% la 6,7%.
Prima poziţie în clasamentul vânzărilor pe segmentul maşinilor de import a fost ocupată, în intervalul analizat, de Renault, cu 10.744 unităţi (+45,7%), marca franceză fiind urmată de Skoda – 9.326 unităţi (+31,4%), Volkswagen – 8.418 unităţi (+50,1%), Opel – 6.356 unităţi (+70,7%, în urcare o poziţie) şi Ford – 5.197 unităţi (+62,8%, în urcare o poziţie). În clasamentul pe modele conduce Renault Clio – 6.336 unităţi livrate în primele cinci luni, Renault Megane – 3.972 unităţi (în urcare o poziţie), Chevrolet Aveo – 3.429 unităţi (în urcare 13 poziţii), Opel Astra Classic – 3.158 unităţi (în urcare trei locuri) şi Skoda Fabia – 3.146 unităţi (în urcare un loc).
Ponderea maşinilor autohtone şi de import echipate cu motoare diesel în totalul vânzărilor a ajuns la 42,1%, în timp ce pe segmentul de import procentul ajunge la 48,6%. Vânzările din producţia locală au ajuns, în perioada analizată, la 44.913 unităţi, în scădere cu 4,89% faţă de nivelul de 47.224 unităţi raportat în ianuarie-mai 2006.
În schimb, piaţa autoturismelor de import a avansat cu 52%, la 71.042 unităţi. Producţia de autoturisme fabricate în România a ajuns în primele cinci luni la 94.656 unităţi, în creştere cu 6,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Exporturile au crescut mai rapid, dinamica pe acest segment fiind de 33,5%, corespunzătoare unui număr de 48.157 unităţi livrate.
Vânzările de autoturisme pe piaţa românească au crescut în 2006 cu 18,9% faţă de 2005, până la 256.364 unităţi, în principal ca urmare a majorării livrărilor de maşini din import, care au deţinut o cotă de 53,5% din total. Vânzările totale de autovehicule (autoturisme, vehicule comerciale, autobuze şi microbuze) a urcat în primele cinci luni cu 23,7%, la 135.175 unităţi vândute. Piaţa totală a crescut anul trecut cu 15,9%, la 297.162 vehicule vândute.