11 iunie 1955, Le Mans – 66 de ani de la cel mai grav accident din motorsport. Datele tragediei
Era 11 iunie 1955. Mașinile luaseră startul în cursa de 24 de ore de la Le Mans. Totul părea normal. Și așa a fost până în turul 35. O fracțiune de secundă și cursa aceea a rămas în istorie, marcată de cea mai mare tragedie din motorsport. Un accident soldat cu zeci de decese. Urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional.
GALERIE FOTO
Era turul 35. Trei ore trecuseră de la start. Mașina pilotată de francezul Pierre Levegh, un Mercedes-Benz 300 SLR, care rula cu 200 km/h, a fost lovită de cea condusă de Mike Hawthorn. Mercedes-ul a fost proiectat în tribune, peste sutele de spectatori. Mașina lui s-a izbit de tribunele pline de oameni și a luat foc. Motorul, suspensia față și capota au lovit în plin. 84 de persoane și-au pierdut viața pe loc, inclusiv pilotul francez, aruncat din mașină înapoi pe circuit.
În ciuda imaginilor apocaliptice care se desfășurau în tribune, cursa a continuat. O decizie extrem de controversată în următoarele decenii.
Martorii povestesc că asfaltul circuitului era curat. Haosul se întâmpla departe de pistă, în tribune. Cu zeci de morți în standuri, ceilalți spectatori au continuat să urmărească mașinile care treceau în goană prin fața lor.
De ce organizatorii nu au oprit cursa de la Le Mans după cel mai grav accident din motorsport?
Încă nouă persoane au murit la spital, în zilele următoare. Numărul exact al răniților nu este cunoscut. Surse neoficiale vorbesc chiar despre 180 de persoane rănite. Specialiștii susțin că numărul deceselor ar fi fost mai mare dacă organizatorii ar fi decis să întrerupă competiția. Ar fi urmat un val de panică și evacuarea tribunelor, ceea ce ar fi blocat căile de acces și ar fi făcut imposibilă misiunea ambulanțelor și a medicilor.
A fost momentul în care Mercedes-Benz a decis să se retragă din sporturile cu motor, în semn de protest pentru faptul că circuitele nu oferă siguranță nici pentru piloți, nici pentru spectatori. Nu a mai revenit până în 1987.
Nicio persoană nu a fost trasă la răspundere pentru tragedia de la Le Mans. Organizatorii au dat vina pe configurația circuitului, prea veche pentru a oferi siguranță. Acesta nu fusese proiectată pentru curse atât de rapide. Mașina pilotată de Mike Hawthorne, care a produs impactul în urma căruia vehiculul lui Levegh a fost proiectat peste tribune, se pregătea să intre la boxe. Nu exista nicio bandă de decelerare pentru vehiculele pregătite să se retragă de pe pistă.
VIDEO: