10 Aprilie în istoria automobilistică

Publicat: 10 04. 2010, 00:25

10 Aprilie 1863 – Adam Opel
AG, compania fondată de cel
al cărui nume a rămas în istorie peste ani, îşi începe comerţul cu
maşini…de cusut. Compania a fost fondată la începutul anului, însă
în această zi Adam Opel a făcut anunţul oficial în principalele
ziare din Germania că maşinile sale de cusut, „cele mai rapide şi
precise” sunt puse în vânzare.


10 Aprilie 1944 – Henry Ford
II, nepotul lui Henry Ford este numit vicepreşedintele Ford Motor
Company. Henry „al II-lea” avea multe din calităţile bunicului său,
în special abilităţile înnăscute de lider şi a ajuns chiar să
conducă Ford ulterior, readucând compania în top, după perioada în
care „despotul mafiot” Harry Bennet, adjunctul bătrânului Henry
Ford mult timp, o zdruncinase cu multe scandaluri.
Henry Ford II a revenit în structura Ford după ce şi-a
terminat stagiul militar în
Marina Americană şi interesant este că, deşi a studiat patru ani la
Yale, nu a reuşit să obţină nici o diplomă abandonând în ultimul
an. Nepotul fondatorului Ford a condus destinele companiei între
1945 şi 1960.


10
Aprilie 1969
– Harley Earl, cel care a coordonat echipa de
design a primei generaţii Corvette moare în această zi din cauza
unui infarct. Earl a fost şi cel care a produs primul concept auto
din lume, prototipul Buick Y-Job. Acest studiu apărut în 1939 şi a
fost primul astfel de model creat doar pentru a testa reacţiile
publicului, fără intenţia de a se produce în serie. Y-Job avea
faruri escamotabile, bare care se prelungeau pe laterale şi a
dictat practic direcţia pentru modelele Buick până în 1950.
Interesant este că acest concept a devenit chiar maşina de zi de zi
a designerului, un alt fapt unic în istorie

Harley Earl a lăsat în urma sa inovaţii
importante în materie de design, cum ar fi: modelajul în lut, exteriorul în două
nuanţe – evidenţiat pe modelul Cadillac LaSalle din 1928 –
celebrele stopuri „rachetă”
ale modelelor Cadillac din anii ’50, sau parbrizul convex. Americanul a fost
primul vice preşedinte al diviziei de design de la G.M. şi a
activat între anii 1927 şi 1959 şi pe lângă contribuţia în
dezvoltarea automobilistică a lucrat în timpul celui de-al Doilea
Război Mondial la perfecţionarea camuflajului militar.


10 Aprilie 1972 – Oberdan Sallustro, directorul
Fiat Concord Argentina, este
executat în această zi de către un grup extremist comunist din
Argentina. Italianul a fost o victimă colaterală a conflictului dintre comunişti şi
fascistul Juan Peron aflat la putere. Sallustro a fost răpit,
sechestrat 20 de zile şi apoi ucis, tocmai pentru că Peron era un
mare admirator al italienilor.