Ce se întâmplă dacă introduci diverse obiecte în turbocompresor – VIDEO
Turbocompresorul este foarte util la creșterea puterii unui motor. Ar fi bine ca în afară de aer, orice altceva să nu intre în interiorul lui.
Totuși câțiva youtuberi de la canalul Cleetus McFarland au decis să facă un experiment pentru a vedea ce se întâmplă dacă sunt introduse diverse lucruri în interiorul turbocompresorului, în timp ce acesta este la lucru.
Experiment: Ce se întâmpla dacă introduci un implant de silicon în turbocompresor?
Unul dintre primele articole care a trecut prin turbocompresor a fost … un implant mamar de silicon. Turbina l-a tras în interior apoi a arunca fragmente din el în tot atelierul. Apoi au încercat să arunce un alt implant, dar mai mare. A fost nevoie de câteva încercări pentru ca acesta să intre, iar după experiment tot atelierul era plin de silicon topit.
În mod surprinzător, turbocompresorul a funcționat chiar și după ce au fost introduse și alte obiecte, dar a început să fumege spre finalul experimentului, din cauza faptului că a fost montat în mod greșit și nu a primit uleiul de care are nevoie pentru ungere.
Introducerea obiectelor în turbină poate fi destul de periculoasă, așa că vă sugerăm să nu încercați să faceți acest lucru acasă.
VIDEO