Sebastien Ogier a câştigat a noua etapă din WRC
Colegul de echipă a lui Loeb a reuşit să pună capăt seriei de 8 victorii consecutive în etapa germană din Campionatul Mondial de Raliuri. Loeb părea abonat şi anul acesta la prima poziţie, dar în a doua zi a raliului pe final a avut parte de o pană care l-a aruncat pe poziţia a doua în clasamentul general la 1 minut şi 11 secunde de Ogier. Chiar dacă te numeşti Loeb, uneori este imposibil să recuperezi un minut întârziere pe ultimile 5 probe speciale din ultima zi. Ogier a condus prudent în ultima zi şi a reuşit să gestioneze avantajul avut, astfel, după trei zile şi 19 probe speciale a terminat raliul pe prima poziţie cu un avantaj de 39,8 secunde în faţa colegului de la Citroen, Sebastien Loeb. Septuplul campion a câştigat în final Power Stage-ul, proba care aduce un bonus de 3 puncte, urmat de Ogier şi Petter Solberg. Loeb a avut şi el parte de şampania primului loc, dar doar cel din Power Stage. Dani Sordo a adus în premieră MINI pe podiumul unei etape WRC de la debutul constructorului britanic. O performanţă impresionantă în condiţiile în care sezonul 2011 este unul de dezvoltare pentru MINI. În schimb colegul său de echip, Kris Meeke s-a văzut nevoit să abandone pe penultima probă specială.Cei de la Ford probabil doresc să uite repede această etapă. Hirvonen a terminat raliul pe poziţia a patra în timp ce colegul său, Jari-Matti Latvala, a terminat pe locul 14. Petter Solberg a încheiat etapa germană pe poziţia a cincea, urmat la 3 minute şi 36 secunde de Kimi Raikkonen. Eforturile lui Henning Solberg, fratele lui Petter Solberg, de a ajunge pe poziţia a şasea au fost spulberate de ceva defecţiuni la frâna de mână şi o alegere uşor neinspirată a compoziţiei pneurilor. Ken Block, extrem de relaxat după lansarea Gymkhana 4 a reuşit să ajungă doar pe poziţia 17.