Proba specială de 521 km desfăşurată la poaleler Anzilor
a debutat cu o incursiune într-o zonă nisipoasă urmată de
trecerea printr-un canion şi s-a încheiat cu peste 100 de km rulaţi
într-o zonă forestieră. Pentru echipa Vectra Racing ziua a început
undeva în jurul orei 4.30 am (ora Argentinei), Mani Gyenes având ca
timp de pornire din bivouac către proba specială ora 5 şi 13
minute. Din păcate proba, care nu a fost de loc una uşoară fiind
cea mai lungă de până acum şi cu foarte multe capcane la capitolul
navigaţie, a început prost pentru pilotul sătmărean. La km 15 al
probei speciale Mani a fost nevoit să se oprească după ce din cauza
vibraţiilor i s-a desprins road-book-ul. Ziua nu a fost una uşoară
nici pentru Marcel Butuza, care după ce a primit o penalizare la
sfârşitul etapei de pe 3 ianuarie a fost forţat să ia startul
foarte în spate pe proba specială numărul 3. Cum praful este o mare
problemă pe specialele din America de Sud, iar în proba San Miguel
de Tucuman – San Salvador concurenţii de la moto care au pornit mai
în spate s-au întâlnit în anumite porţiuni de pe traseu şi cu
maşini, Marcel a avut de înfruntat şi praful ridicat de acestea.
Este foarte greu să depăşeşti în praf pentru că nu vezi ce este în
faţa ta şi totul devine foarte riscant, în ambele ediţii
desfăşurate până acum în America Latină au existat numeroşi
motociclişti care au abandonat din pricina unor căzături suferite
din cauza lipsei de vizibilitate.
Mani Gyenes:”A fost o zi grea şi foarte lungă.
Am pierdut mult timp la începutul probei speciale când am fost
nevoit să mă opresc pentru a repoziţiona road-book -ul în
derulator. Traseul a fost unul intersant însă rămânând în spate nu
am mai putut face nimic pentru că nu aveam cum să depăşesc din
cauza prafului ridicat de concurenţii din faţă. Astăzi am rulat şi
într-un canion însă proba a fost mai dificilă decât unele pe care
le-am parcurs în Maroc la Dakar-ul din 2007 sau la etapa de
Campionat Mondial din 2009. Pe 5 ianuarie părăsim Argentina pentru
specialele din Chile şi va fi o zi obositoare pentru că avem la
început o legătură de aproximativ 500 de km în care este inclusă şi
trecerea graniţiei”.
Pentru a rula în cea de a patra specială a celei de a 33-a
ediţii a Dakar-ului concurenţii vor trece din Argentina în Chile şi
vor ajunge foarte aproape de graniţa cu Bolivia. Pe drumul de
legătură dintre San Salvador de Jujuy şi startul specialei se va
ajunge până la o altitudine de 4.600m. Carvana Dakar-ului va trece
graniţa prin Paso de Jama pentru ca ulterior drumurile
concurenţilor şi ale echipelor de asistenţă să se despartă. Riderii
vor rula în proba de 207 km, în timp ce echipele de asistenţă vor
merge în bivouacul de la Calama. Ultima probă dinaintea dunelor
deşertului Atacama este una care are părţi cu foarte multă piatră
şi grohotiş.
Clasament speciala nr. 3 San
Miguel de Tucuman – San Salvador de Jujuy
1. Marc Coma (KTM) 4h18min55sec
2. Cyril Despres (KTM)
+02min21sec
3. Paulo Goncalves (BMW)
+3min36sec
…………………………………………………
46. Mani
Gyenes (KTM) +48min35sec
……………………………………………………..
107.
Marcel Butuza (KTM) +2h10min43sec
…………………………………………………………………………
Clasament general după 3
probe speciale
1. Cyril Despres (KTM)
9h38min58sec
2. Marc Coma (KTM) +14sec
3. Ruben Faria (KTM) +9min38sec
…………………………………………………
32. Mani
Gyenes (KTM) +1h14min49sec
……………………………………………………..
95.
Marcel Butuza (KTM) +3h38min11sec