Sebastian intră în ultima zi din Raliul
Turciei cu un avans de 16 secunde în faţa lui Petter Solberg
(Citroen) şi Mikko Hirvonen (Ford). Nimeni nu a mai apelat
la metoda încetinirii la final pentru o poziţie de start mai bună
mâine, liderii parcurgând probele cu pedala de acceleraţie la
podea.
Loeb a avut însă noroc, putem spune, profitând de excursia în
decor a lui Sebastian Ogier de la Citroen Junior, liderul raliului
în acel moment. Ogier a suferit o pană pe PS15 care l-a scos din
lupta pentru locul întâi. Citroen-ul a trecut peste o bară de metal
la 170 km/h şi anvelopa s-a desumflat instant. Juniorul Citroen a
impresionat însă în prima zi pe care a încheiat-o ca lider.
La finalul zilei de azi Ogier este pe locul cinci.
Loeb a decis astăzi să nu încetinească şi va pleca
primul pe traseu în ultima zi de concurs. Campionul
francez a recunoscut că nu îi va fi uşor mâine dar cum
organizatorii au anunţat că vor fi severi cu orice încercare de
tacticizare, Loeb a decis să nu rişte o penalizare. Solberg a făcut
acelaşi lucru şi pleacă mâine al doilea pe traseu la o diferenţă de
16 secunde de lider. Hirvonen se află pe trei după două zile de
concurs, 17 secunde în spatele lui Loeb. Dani Sordo este şi el în
cărţi la cinci secunde în spatele pilotul Ford.
Impresionantă performanţa lui Kimi Raikkonen, fostul pilot de
Formula 1 fiind clasat cu şaselea timp după două zile din Raliul
Turciei. Celălalt pilot Ford, Jari-Matti Latvala a avut
parte de un accident pe a doua probă a zilei de azi. Finladezul a
atins un mal de pământ şi a pus Focus-ul cu plafonul pe pământ.
Latvala continuă dar diferenţa faţă de lideri este de peste 20 de
minute.
Mâine mai sunt de disputat şase probe speciale ce
însumează aproape 115 kilometri cronometraţi.
Poz Pilot Echipă
Ecart
1. Sebastien Loeb Citroen 2h19m13.5s
2. Petter Solberg Citroen la 16.2s
3. Mikko Hirvonen Ford la 17.3s
4. Dani Sordo Citroen la 22.4s
5. Sebastien Ogier Citroen la 3m21.0s
6. Kimi Raikkonen Citroen la 4m37.5s
7. Federico Villagra Ford la 5m10.1s
8. Matthew Wilson Ford la 6m16.6s
9. Ott Tanak Mitsubishi la 14m33.6s
10. Dennis Kuipers Ford la 17m16.2s