Raliul Turciei – final

Publicat: 18 04. 2010, 20:20

Sebastian Loeb a obţinut a treia victorie consectivă din
acest sezon în Raliul Turciei.
Campionul francez a preluat
prima poziţie din clasament după ce Sebastian Ogier a avut probleme
cu o pană la finalul zilei de sâmbătă. Ogier era lider în acel
moment însă pana avea să îl scoată în décor şi pilotul Citroen
Junior pierdea trei minute. Rămas lider sâmbătă seara, Loeb avea să
se desprindă azi de restul plutonului. Avea întâi să
profite de anularea primelor două probe speciale din ziua de azi.
Organizatorii au decis că nu se poate concura deoarece ploaia de
peste noapte a distrus suprafaţa de rulare.

Acest lucru nu le-a mai permis lui Petter Solberg şi Mikko
Hirvonen să îl atace pe Loeb. Pe lângă cele două probe speciale
anulate, ambii avea să greşească. Pilotul Ford lovea un bolovan pe
SS 20 cu una din roţile spate. Hirvonen făcea pană şi pierdea
aproape 50 de secunde şi ieşea din lupta pentru victorie.
Pilotul finlandez cădea până pe patru dar avea să profite
de abandonul lui Dani Sordo. Solberg avea să se sperie după ce
ştergea un copac o probă mai târziu şi decidea să nu mai
rişte.

Aceasta avea să fie ordinea finală şi podiumul turcesc.
Petter Solberg termina pe doi iar Mikko Hirvonen a trebuit să se
mulţumească doar cu locul trei.

Partea bună este că nu s-au mai repetat
acţiunile tactice din Raliul Iordaniei. Loeb a decis să rămână
primul pe traseu pentru a treia zi de concurs şi bine a făcut.
Ogier s-a răzbunat pentru că a fost sacrificat în Iordania dar dacă
nu făcea pană probabil nu ar fi fost lăsat să câştige în
detrimentrul lui Loeb. Însă cel mai bun rezultat a fost obţinut de
Kimi Raikkonen. Vedeta din Formula 1 a dovedit că învaţă
extrem de repede iar în Raliul Turciei a terminat pe locul
cinci.

Poz Pilot Echipă Timp

1. Sebastien Loeb Citroen 3h01m38.7s

2. Petter Solberg Citroen la 54.5s

3. Mikko Hirvonen Ford la 1m43.4s

4. Sebastien Ogier Citroen la 3m46.0s

5. Kimi Raikkonen Citroen la 6m44.3s

6. Federico Villagra Ford la 7m56.7s

7. Matthew Wilson Ford la 8m29.8s

8. Jari-Matti Latvala Ford la 19m44.2s

9. Dennis Kuipers Ford la 23m22.2s

10. Aaron Burkart Suzuki la 27m04.7s