Raliul Dakar 2014: rezultatele etapei cu numărul 8

Autor: Iulian Dnistran 14 ian. 2014 Raliuri

Nasser Al-Attiyah, câştigătorul din 2011 al Raliului Dakar, a obţinut prima sa victorie de etapă în ediţia din acest an a rally-raidului sud-american la volanul Mini-ului său. El îşi păstrează, astfel, poziţia a cincea în clasamentul general.

Locul doi a fost ocupat de campionul en-titre, Stéphane Peterhansel, care îşi păstrează a doua poziţie la general, în vreme ce locul trei a fost obţinut de Carlos Sainz.

Una bucată Nasser Al-Attiyah

Nani Roma, liderul în clasamentul general la categoria auto, a terminat etapa a opta pe locul şase. Spaniolul are acum un avans de 23 de minute şi 46 de secunde în faţa lui Stéphane Peterhansel.

Echipa Renault Duster Argentina îşi păstrează poziţiile în clasamentul general după cea de-a opta etapă a Raliului Dakar 2014. Emiliano Spataro e pe 18, iar Jose Garcia pe 33.

Băiatu’, vezi că ţi se-nvârte roata

La categoria moto, Cyril Despres, campionul en-titre, a obţinut prima sa victorie de etapă, fiind urmat de Marc Coma, liderul în clasamentul general, şi Joan Barreda Bort.

La quad-uri, Ignacio Casale câştigă etapa şi îşi păstrează poziţia de lider la general. Sebastian Husseini a trecut linia de sosire a etapei pe locul doi, urmat de Sergio Lafuente.

Andrey Karginov a obţinut cea de-a doua victorie de etapă din acest an la volanul Kamazului său şi merge mai departe pe locul al doilea în clasamentul general la categoria camioane. Gerard de Rooy termină pe doi, dar continuă cursa din fruntea clasamentului general.

Etapa a opta a Raliului Dakar 2014 a făcut legătura între oraşele sud-americane Uyuni şi Calama. Următoarea etapă, cea cu numărul nouă, face legătura între localităţile chiliene Calama şi Iquique şi are o distanţă totală de 459 de kilometri pentru toate categoriile de vehicule. Proba specială măsoară 422 km.

Rezumatul video al etapei cu numărul opt la categoriile auto şi moto

Clasamentul etapei a opta la categoria auto:

1. Nasser Al-Attiyah (Mini): 02:32:57

2. Stéphane Peterhansel (Mini): +00:01:12

3. Carlos Sainz (SMG): +00:02:36

4. Orlando Terranova (Mini): +00:06:40

5. Krzysztof Holowczyc (Mini): +00:07:49

6. Nani Roma (Mini): +00:09:21

7. Giniel de Villiers (Toyota): +00:09:21

8. Vladimir Vasilyev (Mini): +00:11:59

9. Bernhard Ten Brinke (HRX): +00:13:07

10. Robby Gordon (Hummer): +00:15:54


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide