Stéphane Peterhansel, deţinătorul a 11 titluri de câştigător al Raliului Dakar şi campionul en-titre la categoria auto, a fost forţat să renunţe la lupta pentru titlu, după ce şeful echipei Mini a hotărât să impună ordine de echipă. Ordine care spun că echipa nu trebuie să mai rişte, astfel încât cele trei maşini Mini care ocupă acum primele trei poziţii din clasamentul general să ajungă cu bine până la sfârşitul raliului.
Este o decizie care a pus la pământ şansele lui Peterhansel, cunoscut drept „domnul Dakar”, să obţină victoria cu numărul 12 în competiţia care a fost denumită de mulţi ca fiind „cea mai dură cursă din lume”.
Un Stéphane Peterhansel dezamăgit (S) şi Sven Quandt (D)
După etapa a 11-a, Nani Roma deţine prima poziţie în clasamentul general, urmat de francezul Stéphane Peterhansel la o distanţă de doar cinci minute şi 32 de secunde, în vreme ce poziţia a treia a podiumului este ocupată, în acest moment, de Nasser Al-Attiyah.
Decizia a fost comentată de toţi cei implicaţi, mai puţin de şeful echipei Mini, Sven Quandt. „Jocul s-a terminat”, a declarat Peterhansel. „Echipa ne-a cerut să nu mai riscăm. E puţin frustrant pentru că am făcut deja munca grea. Dar, dacă Mini vrea să aibă trei maşini pe podium, la vitezele cu care conducem acolo în frunte, e uşor să accidentezi o maşină sau chiar două într-o singură zi”, a mai spus Peterhansel.
Liderul din clasamentul general la categoria auto, Nani Roma, a adăugat: „E dezamăgitor pentru Stéphane Peterhansel, e o dovadă a lipsei de respect. E o decizie proastă care a fost luată”.
Nani Roma, în cursa lui pentru titlu, dar nu şi pentru glorie
„Nu am fost informaţi despre această decizie de către managerul echipei Mini”, a declarat Etienne Lavigne, directorul de competiţie al Raliului Dakar. „Dar suntem dezamăgiţi, clar, fiindcă nu este în spiritul competiţiei (această decizie – n.r.). E puţin şocant. Nu e corect”, a adăugat el. „Să lupţi fără să rişti înseamnă triumf fără glorie”, a mai spus Lavigne.
Cu doar două etape rămase, Emiliano Spataro, pilotul echipei Renault Duster Argentina, a reuşit să mai urce o poziţie în clasamentul general şi se află acum pe 14, după ce a terminat a 11-a zi de competiţie pe locul 18.
Emiliano Spataro e singurul pilot Renault Duster rămas în cursă, aşa că echipa nu îi poate dicta să meargă mai încet
Etapa a 11-a a Raliului Dakar 2014 a făcut legătura între localităţile sud-americane Antofagasta şi El Salvator. Următoarea etapă, penultima din acest an, va lega localităţile chiliene El Salvator şi La Serena şi va avea o distanţă totală de 699 km pentru toţi concurenţii, dintre care 349 km de probă specială.
Rezumatul video al etapei cu numărul 11 la categoriile auto şi moto:
Rezultatele etapei a 11-a la categoria auto:
1. Orlando Terranova (Mini): 05:58:00
2. Nani Roma (Mini): +00:10:57
3. Giniel De Villiers (Toyota): +00:12:38
4. Stéphane Peterhansel (Mini): +00:14:14
5. Nasser Al-Attiyah (Mini): +00:20:57
6. Ronan Chabot (SMG): +00:30:18
7. Federico Villagra (Mini): +00:33:55
8. Lucio Alvarez (Ford): +00:35:38
9. Krzysztof Holowczyc (Mini): +00:38:17
10. Vladimir Vasilyev (Mini): +00:39:06