Petter Solberg are un nou copilot

Publicat: 29 06. 2010, 13:30

Cris Patterson este britanic, are 41 de ani şi este în
lumea raliurilor din 1998
. Este de cinci ori campion în
campionatul Orientului-Mijlociu şi campion PWRC în 2006. A fost
alături de nume cu rezonanţă ca Kris Meeke, Alister McRae, Niall
McShea şi Gwyndaf Evans. Alături de acesta din urmă concurează în
acest moment în Campionatul Britanic de Raliuri. Patterson i-a fost
copilot şi lui Colin McRae în timpul testelor efectuate de
regretatul pilot scoţian pentru Ford.

„Sunt foarte fericit cu noul meu copilot. Sunt încrezător că ne
von înţelege bine în maşină. Am efectuat un test foarte dur în
condiţii de raliu şi Chris s-a descurcat admirabil. Are o lungă
experienţă în cariera de copilot şi acest lucru ne va ajuta pe
amândoi în Raliul Bulgariei, prima etapa pe care o vom efectua
împreună”, a spus Petter Solberg.

„Ştiu că va fi dificil să îl înlocuiesc pe Phil Mills, dar după
ce Petter mi-a făcut oferta ştiam că nu pot să refuz. Sunt copilot
de 12 ani şi sper ca experienţa mea să mă ajute . Sunt pregătit
110% pentru următorul raliu”, a completat Chris Patterson.

Noul echipaj va începe munca în Raliul Bulgariei între 8
şi 11 iulie.