Legende 4×4

Grupa B a insemnat un vis pentru multi constructori, frumos pentru cei trei despre care am scris pana acum si mai putin reusit sau chiar cu accente de cosmar pentru altii.

Renault avea un trecut glorios cu berlinetele Alpine Renault si cu modelul 8 Gordini, asa ca s-a gandit sa revina cu o masina creata pe baza popularului R5, care concura deja in varianta Alpine si Alpine turbo, ambele cu tractiune si motor fata. Nemaifiind de ajuns, au creat un prototip cu motor central si tractiune spate, numit 5 Turbo. Initial, masina a fost omologata in Grupa 4 si a debutat efectiv in Turul Italiei in 1979, cu un motor de 1.397 cmc ce dezvolta 270 CP la 7.000 rpm. Din pacate pentru ea, echipa Renault se concentra la maximum pe programul de Formula 1, asa ca nu a existat niciodata suficienta determinare pentru a sustine un sezon mondial complet, motiv pentru care participarile, desi incununate cu frumoase succese punctuale pe asfalt, au fost sporadice.

Pilotul-vedeta al echipei este celebrul Jean Ragnotti, care obtine victoria in Raliul Monte Carlo 1981, dar cu o versiune de Grupa 4. In "e82, acelasi Ragnotti castiga in Turul Corsicii pe o masina de Grupa B. Pentru "e85 si "e86, Renault realizeaza o versiune diabolica a micutului R5: Maxi Turbo. Cilindreea creste la 1.527cmc, puterea atingand 350 CP iar cuplul – peste 400 Nm. Injectia este Kugelfischer cu injectie suplimentara de apa, iar presiunea din turbina ajunge la 2,8 bari. Din pacate, masina obtine o singura victorie in campionatul mondial: Turul Corsicii.

Gigantul Ford, parca vesnic in cautarea consacrarii, decide sa revina la raliuri dupa ani de succese cu diversele declinari ale celebrului Escort si lanseaza tardiv, in 1984, modelul RS200, destinat sa alerge in cadrul Grupei B. Masina era o exceptionala demonstratie de virtuozitate tehnica: structura era de tip monococa din carbon plus panouri tip fagure de albina, motorul de 1.803 cmc era montat longitudinal central, fiind dotat cu o turbina Garrett T3 si dezvoltand 450 CP la 8.000 rpm. Tractiunea integrala permitea la cerere decuplarea totala a puntii fata si rularea in regim de tractiune spate, fiecare roata era dotata cu cate 2 amortizoare, iar garda la sol era reglabila. Pe hartie, totul parea de vis. Pilotii erau Stig Blomqvist si Kalle Grundel in principal, dar si actualul team manager al echipei Ford din WRC, Malcolm Wilson. Masinile alearga cateva curse in 1985 si "e86, insa rezultatele sunt slabe.

Contra tuturor curentilor, Opel inoata singur in apele clasicismului pur. Modelul Manta 400, derivat si el dintr-o masina de Grupa 4 cu care Walter Roehrl devenise campion mondial in 1982, era dotat cu un motor de 2.420 cmc aspirat, montat longitudinal in fata, ce dezvolta o putere onesta de 275 CP. Aceasta se va dovedi, insa, insignifianta in raport cu noile standarde ale Grupei B. Piloti de renume s-au perindat la volanul masinii germane, de la Ari Vatanen si Henri Toivonen, la Rauno Aaltonen si Jimmy Mc Rae, tatal lui Colin. Cateva locuri pe podium in campionatul mondial si numeroase victorii in campionatul european nu pot, insa, justifica pe deplin continuarea programului sportiv.

Porsche devenise la randul sau un nume de referinta in cursele de circuit, chiar daca in trecut modelul 911 demonstrase reale calitati de masina de raliu, castigand, nu cu mult timp inainte de intrarea in vigoare a Grupei B, Raliul Monte Carlo (1978). Problema a fost ca, din cauza cilindreei importante, masina era incadrata intr-o clasa de greutate mare. Tehnicienii Porsche au rezolvat neajunsul reducand cilindreea la 3 litri si intrand asa in clasa de greutate 980 kg. Masina dotata astfel avea sa fie omologata in aprilie 1984, cu o putere de 305 CP, o cutie de viteze cu 5 rapoarte si autoblocant. Din arhitectura masinii (solutia totul spate) era clar ca nu va putea fi competitiva decat pe asfalt si chiar daca la volan s-au aflat piloti de talia lui Toivonen, rezultatele nu au aparut.
Un caz aparte il reprezinta echipa Toyota Team Europe, creata de marele pilot suedez Ove Andersson. Masina Celica Twin Cam turbo s-a nascut dintr-o serie de jonglerii cu omologari ale vechi generatii Celica, pentru ca echipa de constructori sa nu fie nevoita sa realizeze cele 200 de exemplare cerute de FIA. Montand si un turbocompresor pe recent omologatul motor de 2.090 cmc, puterea ajungea la 385 CP la 7.000 rpm, transmisia fiind doar pe rotile spate. Planul celor de la Toyota era sa castige cursele de pe continentul African, ceea ce s-a si intamplat. Piloti doar unul si unul, de la experimentatul Waldegaard la tanarul Kankkunen, i-au adus constructorului japonez 3 victorii consecutive in Raliul Safari ("e84-"e86), 2 victorii in Raliul Coastei de Fildes si alte clasari pe podium in putinele participari europene. Tinand cont de posibilitatile sale tehnice, se poate spune ca masina devenise regina Africii.

Austin Rover a lansat propria lupta cu modelul Metro 6R4, prevazut cu un motor atmosferic de 3 litri montat longitudinal spate si avand o putere de 410 CP, o transmisie integrala ce repartiza 33% din putere pe puntea fata si 66% pe puntea spate si o cutie de viteze cu 5 rapoarte. In plus, masina arata extrem de agresiv, urat chiar. Pilotata de Malcolm Wilson, Tony Pond, Per Eklund sau Jimmy McRae, ea n-a stralucit deloc in cele cateva curse la care a luat parte.

Fata de succesul actual al echipei Citroen Sport, in anii Grupei B casa franceza a trait un adevarat fiasco. Tinand mortis sa lanseze o masina de Grupa B dotata cu suspensie hidropneumatica, Citroen s-a hazardat pe un teren pe care practic nu-l cunostea deloc, asa ca rezultatele nu au aparut, desi, pe hartie, masina era echipata cu tot ce-i trebuia, inclusiv un motor turbo de 380 CP si transmisie integrala.

Au mai existat cateva incercari in zona industriei auto japoneze. Nissan a mers cel mai departe, cu modelul 240 RS care, in mainile lui Timo Salonen, a obtinut cateva rezultate onorabile, insa Mazda n-a reusit mai mult decat un loc trei in Raliul Acropolis 1985, fiind singura exponenta a tehnologiei Wankel (motor rotativ).

Adulate pentru performantele lor, masinile Grupei B au disparut din campionatul mondial cu incepere din 1987, lasand loc unor mult mai putin performante masini de Grupa A. Raliurile intrau iarasi intr-o alta epoca, una in care accentul avea sa fie pus mai mult pe securitate, amintirea Grupei B ramanand una a extremelor.

Pagini: 1 2 3