Dakar 2013: Sainz îl detronează pe Peterhansel în urma unei investigaţii
Spaniolul Carlos Sainz a revenit în fruntea clasamentului general al Raliului Dakar 2013, după ce oficialii competiţiei au stabilit că pilotul Qatar Red Bull trebuie să primească înapoi 21 de minute şi 26 de secunde, timp pe care l-a pierdut în căutarea unei balize GPS de la care nu a primit confirmare. Astfel, Sainz a fost declarat în retrospectivă câştigătorul celei de-a doua etape a Raliului Dakar 2013.
Problemele spaniolului au fost cauzate de sateliţii folosiţi de organizatorii raliului şi nu de unitatea GPS din maşină. „A fost un punct intermediar în timpul etapei prin care am trecut de trei sau patru înainte să ne lase să continuăm”, a declarat Carlos Sainz. „Până la urmă, am decis să plecăm pentru că pur şi simplu nu găseam acest punct intermediar. Aceasta a fost o mişcare riscantă pentru că dacă nu treci prin toate punctele intermediare ale probei poţi fi penalizat”, a mai spus Sainz. „Apoi, după ce am parcurs trei kilometri am primit confirmarea. Totul a fost foarte ciudat”, a încheiat spaniolul.
În urma deciziei oficialilor, Carlos Sainz a devenit câştigătorul etapei cu numărul doi a Raliului Dakar 2013, cu un timp de două ore, 32 de minute şi 15 secunde, iar Stéphane Peterhansel a trecut pe locul al doilea, cu trei minute şi 23 de secunde în urma lui Sainz.
Următoarea etapă a Raliului Dakar 2013, cea cu numărul trei, face legătura între oraşele peruane Pisco şi Nazca şi are o distanţă totală de 343 de kilometri, dintre care 243 de kilometri de probă specială şi 100 de kilometri de legătură.
Raliul Dakar 2013 se desfăşoară în perioada 5-20 ianuarie 2013 pe teritoriul continentului America de Sud.