Dacia Logan Cup 2010

Publicat: 03 02. 2010, 13:20

Dacia Logan Cup este un model foarte popular printre piloţii de
Rallycros din Franţa. Pentru anul 2010 acest model devine şi mai
competent, primind modificări substanţiale atât pentru a creşte
puterea cât şi pentru a reduce masa. Cei de la Olymeca Sports au
fost cei care s-au ocupat de evoluţia versiunii de raliu.

Astfel, prin modificarea axei cu came, a
volantei şi reprogramarea computerului , Dacia Logan Cup câştigă
aproape 30% ca şi putere. Din
motorul de 1.6 care în trecut dezvolta 95 CP, acum caii au fost
„prăsiţi” la 125.

Făcând o paralelă istorică, acest model dezvoltă aceeaşi putere,
din aceeaşi capacitate a propulsorului, ca şi versiunea performantă
Renault 12 Gordini introdusă în anul 1970.

În plus, acest
model este şi mai uşor datorită plasticului folosit la elementele
caroseriei. Prin confecţionarea a aripilor din faţă şi a uşii
şoferului din plastic şi folosirea Makrolon-ului în zona vitrată,
s-a ajuns la o scădere a greutăţii cu 80 kg, masa totală
ajungând la 950 kg
. Nu ştim dacă este şi mai scump acest
„bolid”, teoretic ar trebui să fie, dar sub auspicii normale
reprezintă evoluţia firească a piloţilor care au făcut primii paşi
pe versiunea pionieră.