Vineri a fost prima zi în care începea treaba
serioasă. Piloţii aveau de parcurs şase probe speciale iar
acestea erau foarte departe de Loutraki. Existau etape de legătură
de peste 130 km şi acestea trebuiau parcurse în maşinile de raliu.
Pentru noi, invitaţii Citroen, exista o surpriză. Aveam să
parcurgem distanţa până la probe la bordul unui elicopter. Un drum
care ar fi durat peste 2 ore şi jumătate cu maşina l-am făcut în 45
minute. Ce a fost mai interesant este faptul că am vazut
principalii protagonişti în acţiune pe probele speciale cu numărul
1, 2, 3 şi 4. Acest lucru este absolut imposibil fără ajutorul unui
elicopter. Din nou am rămas impresionat de numărul fanilor greci.
Veniţi cu tot arsenalul de steaguri, aceştia răbdau ore în şir în
soare pentru a îşi încuraja favoriţii. De asemenea nu par să fie
deranjaţi de praful gros ridicat de maşinile de raliu. O parte din
ei foloseau o protecţie pentru nas şi gură dar cei mai mulţi
improvizau cu ajutorul unei eşarfe ude sau pur şi simplu îşi
înfăşurau tricoul pe cap ca un turban. De asemenea, o palarie sau
şapcă pentru cap şi crema de soare sunt obligatorii pentru acest
raliu.
Prima zi avea să fie dominată de Petter Solberg. Pilotul privat
Citroen avea să îşi construiască un avans serios şi termina prima
zi pe primul loc în clasamentul provizoriu al raliului. Norvegianul
avea peste 50 secunde în faţa lui Sebastien Loeb şi Mikko Hirvonen.
Solberg câştiga patru din probele primei zile iar Ogier şi Loeb
câte una.
Pentru Solberg era un rezultat excelent după o primă
jumătate de sezon destul de dificilă. El spera să menţină această
poziţie până la final dar ştia că va avea o misiune dificilă. El
urma sp fie primul pe traseu sâmbătă şi urma să cureţe probele în
cea mai lungă zi a raliului.
Sâmbătă trebuiau parcurse şapte probe speciale inclusiv o probă
ce urma a fi negociată la lumina farurilor. Ziua avea să vadă
probleme tehnice pentru Jari-Matti Latvala de la Ford. Finlandezul
a dovedit că este extrem de rapid dar probleme la cutia de viteze
şi turbină aveau să îi distrugă orice şansă la podium. Problemele
lui Latvala aveau să fie rezolvate la service-ul de la jumătatea
zilei şi finlandezul câştiga două din probele zilei. Ogier câştiga
patru probe speciale şi pe PS10 Ogier trecea pe primul loc în
clasamentul raliului. Însă Ogier nu vroia să fie primul pe traseu
duminică iar în ultima probă a zilei încetinea şi cădea pe locul
doi la o diferenţă de doar 2,2 secunde în spatele lui Sebastien
Loeb. Tactica lui Ogier avea să îl frustreze pe Loeb care curăţase
toată ziua probele.
Dumincă mai erau de parcurs doar cinci probe inclusiv Power
Stage-ul New Loutraki. Şi lupta începea între cei doi piloţi
oficiali Citroen. Hirvonen era prea în spate şi nu reuşea să aibă
ritmul piloţilor Citroen, iar după incidentul de pe PS 10 de
sâmbătă, Hirvonen era mulţumit să tremine pe locul trei şi să aducă
puncte echipei în loc să abandoneze dacă forţa.
Prima probă a zilei de dumincă avea să fie câştigată de la
Jari-Matti Latvala iar Ogier trecea pe primul loc la o diferenţă de
doar 0,1 secunde. Urma apoi o noua victorie de specială pentru
Latvala şi era rândul lui Loeb să treacă pe primul loc tot cu un
avans de 0,1 secunde. Lovitura avea să vină pe PS16. Hirvonen
câştiga, Ogier termina pe doi dar Loeb pierdea 7,3 secunde. În
clasamentul general Ogier era lider acum cu 6,1 secunde avans în
faţa lui Loeb. Pe PS 17, Ogier îşi mărea avansul la 10,5 secunde.
Avea apoi să câştige Power Stage-ul şi obţinea trei puncte
suplimentare. Loeb nu mai putea face nimic împotriva vitezei
colegului său şi trebuia să se mulţumească cu locul doi. Campionul
en-titre nu era mulţumit şi avea să îşi exprime acest lucru la
conferinţa de presă de la final. Loeb nu a fost deloc fericit că
Ogier a folosit tactica pentru a profita de probele curăţate de
colegul său iar echipa a aprobat acest lucru. Dar cei doi au status
egal la Citroen în acest an iar şeful Olivier Quesnel a declarat că
nu favorizează nici un pilot şi ambii se bat cu şanse egale. Am fi
facut acelaşi lucru indiferent de ce pilot era în această situaţie.
În clasamentul general Ogier urcă serios după victoria din Grecia
şi devine favorit la titlul mondial la piloţi alături de Loeb şi
Hirvonen. Urmează Raliul Finlandei între 28 şi 30 iulie, un clasic
unde de obicei piloţii scandinavi sunt favoriţi. Dar piloţii
Citroen pot furniza oricând o surpriză.
Clasament Acropolis
1. Sebastien Ogier Citroen 4h04m44.3s
2. Sebastien Loeb Citroen + 10.5s
3. Mikko Hirvonen Ford + 13.5s
4. Petter Solberg Solberg Citroen + 38.8s
5. Henning Solberg Stobart Ford + 5m24.7s
6. Matthew Wilson Stobart Ford + 6m54.7s
7. Kimi Raikkonen Ice 1 Citroen + 8m29.4s
8. Juho Hanninen Red Bull Skoda + 11m34.7s
9. Jari-Matti Latvala Ford + 13m08.8s
10. Dennis Kuipers FERM Ford + 15m10.1s
Cu o zi înainte de plecarea în Grecia un
prieten mă avertiza că lucrătorii din domeniul aeronautic vor face
grevă generală. „Nu o sa aveţi unde să aterizaţi”. Nu a
fost aşa. Deşi probabil nu sunt deloc mulţumiţi de problemele din
Grecia, cei de la aeroportul din Grecia au decis să muncească. Este
vară şi avioanele aduc în continuare sute de mii de turişti dispuşi
să cheltuiască bani în Grecia. Cursa Tarom face doar 1 şi 30 de
minute de la Bucureşti la Atena. Aici nu mai rămâne decât să
închiriezi o maşină care va fi cel mai probabil pe benzină pentru
că la greci nu prea există automobile diesel. Atenţie, datorită
crizei în Grecia nu se mai aceptă carduri bancare în anumite
magazine. La rent a car nu au fost probleme, dar pe autostradă, de
exemplu, nu există această posibilitate. Cash only!
Autostrăzile din zona Atenei sunt impecabile. Grecii au o
infrastructură pe care noi nu o vom avea probabil nici în o mie de
ani. Însă totul are un preţ. Pe o bucată de doar 60-65 km până în
staţiunea Loutraki, centrul Raliului Acropolis, esti taxat succesiv
cu 2,40 euro, apoi 2,80 iar dacă revii spre Atena, 3,10 euro, 2,80
şi 2,40 euro. Benzina nu e nici ea ieftină, aproape 1,80 euro litru
şi atenţie la pompă, grecii au încă şi benzină cu plumb.
În acest an, organizatorii Raliului Acropolis au decis să nu mai
organizeze o probă superspecială care să deschidă raliul şi au
optat pentru un start festiv ce a avut loc chiar în Atena la
poalele dealului Acropole. Aceast start festiv a avut loc în seara
vineri de joi pe o ploaie torenţială. Deşi sună incredibil pentru
Grecia a plouat în fiecare zi din săptămâna raliului. Şi a plouat
serios! Recunoaşterile s-au făcut în condiţii grele pentru
echipaje, acestea luptându-se cu noroaie care nu sunt
caracteristice Greciei. Din fericire, în weekendul de cursă ploaia
nu şi-a mai făcut apariţia, soarele arzând cu putere aşa cum îi stă
bine în Grecia.
Joi seară însă, lucrurile stăteau altfel. Startul festiv era
scăldat de o ploaie puternică care s-a oprit după primele 10-15
maşini care au plecat de pe podium. Chiar şi aşa este impresionant
numărul de fani care au venit să vadă maşinile de WRC şi mai ales
să îşi încurajeze piloţi locali. Mai impresionant este că au făcut
acest lucru într-o zonă a Atenei unde este aproape imposibil să
găseşti un loc de parcare, straduţele sunt înguste iar sistemul de
navigaţie trebuie să fie foarte bine pus la punct.
Faptul că s-a plecat din Atena ne-a dat ocazia să
vizităm şi un pic din capitala Greciei şi din nou am constatat că
turiştii sunt la locul lor, tavernele sunt pline de americani,
francezi şi spanioli iar comerţul cu suveniruri chinezeşti este în
floare. O vizită la ruinele de pe dealul Acropole este obligatorie
dar te costă 12 euro.
Apoi cap-compas către Loutraki, o staţiune la malul mării. Aici
este centrul raliului şi principalul parc de service. Drumul de la
Atena la Loutraki durează maxim o oră pe autostradă dar atenţie
grecii conduc haotic iar limitele de viteză nu se prea respectă.
Autostrada are trei benzi şi toată lumea merge pe cea din mijloc.
Noi ne-am simţit ca acasă, fiind exact stilul practicat pe prima
bucată din DN1 când drumul are trei benzi pe sens. În timpul
raliului este greu de găsit cazare în Loutraki dar sunt suficiente
variante în apropiere. De exemplu, delegaţia noastră a optat pentru
un resort din localitatea Kineta, aflată la doar 20 km de
Loutraki.
Foarte aproape de Loutraki este şi canalul Corint, o altă oprire
obligatorie pentru amatorii de locaţii turistice. Canalul are 6,3
km şi este impresionant de înalt. Uneşte Golful Corint de Golful
Saronic.