Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2008
Ultimele două etape ale Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2008, etapa a XV-a şi respectiv a XVI-a Pârâul Rece, se vor desfăşura pe un traseu cu o lungime de 5,5 Km şi cu o pantă medie de 5,5%. Panta maximă atinsă pe traseul de concurs va fi de 10%, solicitând maşinile de concurs să urce de la altitudinea de start de 687 m la altitudinea de sosire de 958 m în condiţiile în care zona de încălzire este de 200 de metri.
Încrierile încheiate marţi, 28 octombrie, anunţă la starul etapei de vineri, 31 octombrie, un număr de 58 de piloţi, dintre care 28 sunt debutanţi. Astfel, etapa a XV-a a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2008 devine prima etapă din sezonul actual cu un număr record de debutanţi la linia de start, în timp ce ultima etapă, programată duminică, aşteaptă la start un număr chiar mai mare de participanţi
Înaintea celei de-a XV-a etape, pe primele trei poziţii ale clasamentul OPEN al Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2008 se află: Hora Lucien – Ford Cosworth RS – cu 104 puncte, Gollner Heinz – Audi RS 4 – cu 98 de puncte şi Onoriu Daniel – Mitsubishi Evo 6 – cu 86 de puncte.