Penultima etapă, Raliul Ţara Bârsei – obiectiv pentru care luptă toată echipa
Raliul Ţara Bârsei, desfăşurat în zona Braşovului, între 7-8 septembrie, este recunoscut pentru dificultatea mare a terenului, din cei 370 de kilometri circa 102 fiind macadam, împărţiţi în 8 etape speciale.
Pentru BCR Leasing Rally Team, această penultimă etapă din Campionatul Naţional Dunlop 2012 presupune două obiective majore: păstrarea primei poziţii în clasamentul general pe echipe (obiectiv pe care Alexandru Piţigoi este încrezător că piloţii îl vor realiza fără probleme), dar şi revenirea lui Vali Porcişteanu pe prima poziţie a clasamentului general la piloţi, pe care a pierdut-o în etapa precedentă.
Pentru Vali Porcişteanu, Raliul Ţara Bârsei este unul dintre raliurile preferate, mai ales că, în precedentele două ediţii, a reuşit să câştige laurii într-un mod autoritar. Acum, el este determinat să obţină puncte importante în lupta pentru al doilea titlu de campion naţional, ceea ce, pentru fanii săi, va însemna un spectacol de zile mari.
Edwin Keleti, devenit deja campion la Clasa 3, nu mai simte presiunea rezultatului individual, dar se vede obligat să-şi onoreze ”obligaţiile” faţă de public, dar şi faţă de echipă, aşa încât clujeanul va încerca să obţină cât mai multe puncte pentru echipă. Aceeaşi situaţie şi pentru Alex Filip, devenit şi el, înainte de terminarea campionatului, lider al Clasei 5.
Prin urmare, Raliul Ţara Bârsei se anunţă un regal pentru fanii motorsportului, mai ales că în program a revenit Superspeciala din debutul etapei, unde numeroşii spectatori aşteptaţi vor avea ocazia să admire în toată plenitudinea îndemânarea piloţilor BCR Leasing Rally Team.