(P) Povestea unei etape de raliu din CNR

Autor: Oraan Mărculescu 06 iun. 2012 BCR Leasing Rally

Cursa începe încă din atelierul Colina Motorsport, care pregăteşte maşina pentru competiţia următoare. Aici este complet revizuită şi este adaptată la traseul cursei care urmează – asfalt sau macadam.

Noi, cei doi membri ai echipajului nr. 10 din cadrul BCR Leasing Rally Team, pornim către raliu marţi seara. Miercurea şi joia avem de bifat programul de recunoaştere al traseului, moment în care ne familiarizăm cu probele speciale ce urmează să fie parcurse contra-cronometru. Chiar dacă parcurgem probe speciale noi sau unele care au mai fost desfăşurate, scriem de la zero traseul respectiv.

Avem dreptul să trecem de maxim 3 ori pe fiecare probă specială a raliului, de aceea la prima parcurgere eu îi dictez copilotului meu, în limbajul specific, detaliile traseului. Apoi, la cea de-a doua trecere, verificăm şi facem mici corecturi, iar după a treia trecere putem spune că avem caietul „gata de start”.

Noi efectuăm recunoaşterea traseului la volanul unei maşini de serie, iar viteza de deplasare se află în zona valorilor legale. În timpul programului de recunoaşteri, traseul este deschis traficului public şi nu vrem să dăm un exemplu negativ celorlalţi automobilişti.

De câţiva ani, pentru a fi siguri că avem caietul de dictare corect scris, le mai parcurgem virtual o dată, pe baza imaginior filmate în timpul recunoaşterilor.

O dată încheiat programul de recunoaşteri, joia are loc sesiunea de teste, aşa-numitul shakedown. Rolul acestei sesiuni este de a intra în formă, să verifici toţi parametrii maşinii şi să aduci un setup ideal maşinii de curse.

Eu folosesc această oportunitate de a rula pe un traseu închis circulaţiei publice pentru a „plimba” diferiţi invitaţi speciali ai echipei noastre – parteneri, jurnalişti, fani, prieteni sau VIP. Sunt foarte încântat de această oportunitate pentru că toţi cei care simt emoţia şi senzaţiile din maşina de curse devin mai apoi adevăraţi ambasadori ai sportului nostru, dar şi ai echipajului FILIP/IANCU.

Ziua de vineri începe cu verificările administrative, respectiv documentele maşinilor şi ale echipajelor, urmate de verificările tehnice. Aici se verifică echipamentul de concurs – maşina trebuie să corespundă cu fişa de omologare FIA, iar echipamentul de protecţie trebuie să aibă omologare valabilă (căşti, combinezoane, mănuşi, centuri de siguranţă, sistem HANS, etc).

După ce toate aceste lucruri sunt bifate, urmează câteva ore până la momentul startului festiv, timp în care, trebuie să recunosc, am cele mai mari emoţii. E ca atunci când pleci în vacanţă şi te tot gândeşti dacă nu cumva ai uitat ceva acasă… Aşa şi eu – mă tot gândesc dacă strategia noastră e cea corectă, dacă opţiunea de anvelope făcută este cea potrivită pentru traseul respectiv, dacă setup-ul maşinii este cel potrivit, etc.

Momentul startului se apropie… Avem dreptul să intrăm în parcul de start cu 10 minute înainte, pornim maşina, clipă în care absolut toate emoţiile dispar, totul se sparge ca un balon de săpun. Stau cuminte în maşină şi aştept indicaţia copilotului meu pentru „line-up and wait” înainte de primul control orar al cursei.

O dată trecuţi de primul control orar, ne îndreptăm către parcul de service, acolo unde mecanicii de elită ne aşteaptă pregatiţi cu anvelopele de schimb şi eventualele mici reglaje dorite în ultimul moment.

În episodul următor voi relua povestea din momentul startului pe prima probă specială a cursei şi până la întoarcerea acasă, de preferat cu cupele care zdrăngăne pe bancheta din spate a maşinii.

Pe curând, Alex Filip, pilot al Echipei de Raliu BCR Leasing Rally Team.

Mai multe detalii despre membrii echipei BCR Leasing Rally Team, pe https://www.bcr-leasing.ro/ro/echipa-de-raliu-bcr-leasing


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide