PROSPORT 25 – 2018. Simona Halep, triumf la Roland Garros! Dan Petrescu, primul titlu cu CFR Cluj!
Anul 2018 a adus primul titlu de Grand Slam pentru Simona Halep, iar acest lucru s-a întâmplat la Paris, pe terenurile de zgură de la Roland Garros.
Jucătoarea română mai câștigase celebrul turneu din capitala Franței, dar în competiția rezervată junioarelor, în anul 2008, pe când avea doar 16 ani.
Zece ani mai târziu, așadar, ea ridica deasupra capului primul ei trofeu de Grand Slam, după ce, în finală, reușise să se impună în fața americancei Sloane Stephens, cu 3-6, 6-4, 6-1, după mai bine de două ore de joc.
Simona Halep, triumf la Roland Garros!
Astfel, la 40 de ani distanță de la succesul Virginiei Ruzici, încă o jucătoare de tenis din România cucerea Openul Franței! De altfel, pentru Simona, finala din 2018 era cea de-a treia la Roland Garros, după cele pierdute în 2014, în fața Mariei Sharapova, cu 4-6, 7-6, 4-6, cu un joc care a durat peste trei ore, respectiv în anul 2017, în fața jucătoarei reprezentând Letonia, Jelena Ostapenko, cu 6-4, 4-6, 3-6.
Fost lider mondial și dublă câștigătoare de Grand Slam, pentru că în anul imediat următor a venit și triumful de la Wimbledon, după o finală câștigată în fața Serenei Williams, Simona Halep a ajuns în ianuarie 2021 la nu mai puțin de 346 de săptămâni consecutive în top 10 WTA, seria ei fiind a opta cea mai lungă din istoria circuitului feminin profesionist, depășită fiind doar de Martina Navratilova, Chris Evert-Lloyd, Steffi Graf, Gabriela Sabatini, Pam Shriver, Arantxa Sánchez-Vicario și Hana Mandlikova.