Sebastian Vettel a câştigat fără eforturi Marele Premiu de F1 al Belgiei
Sebastian Vettel, triplu campion mondial de Formula 1, a câştigat Marele Premiu al Belgiei şi s-a distanţat şi mai mult de principalii săi rivali în lupta pentru cel de-al patrulea titlu mondial. Vettel are acum 197 de puncte în clasamentul general al piloţilor, cu 46 mai multe decât Fernando Alonso, ocupantul locului al doilea la general.
Cursa de la Spa Francorchamps nu i-a pus probleme germanului, care a plecat de pe locul al doilea al grilei de start, în spatele lui Lewis Hamilton. La cel de-al cincilea viraj al cursei, Les Combes, Vettel era deja în fruntea plutonului, unde nu a fost deranjat de nimeni până la sfârşit.
Alonso a plecat în cursă de pe nouă, dar în final a ocupat poziţia a doua a podiumului, în timp ce Hamilton, care pornise din pole position, a terminat pe trei.
„Astăzi a fost puţin cam plictisitor; am obţinut poziţia a doua, dar fără a-l pune în pericol pe Sebastian Vettel şi fără a fi puşi în pericol din spate”, a declarat Fernando Alonso în urma Marelui Premiu al Belgiei.
Kimi Räikkönen a abandonat pentru prima dată în ultimele 38 de curse, din cauza unei probleme la frânele monopostului său. Lista abandonurilor a fost completată de Paul di Resta, care a fost acroşat de Pastor Malonado, şi Charles Pic, al cărui monopost a suferit o scurgere de ulei.
Marele Premiu de Formula 1 al Belgiei a marcat trecerea în a doua jumătate a sezonului din 2013. Chiar dacă arată ca şi cum Vettel şi-a asigurat cel de-al patrulea titlu mondial consecutiv, există încă şanse (destul de mici, e drept) ca Alonso, Hamilton sau Räikkönen să îi strice calculele germanului.
Următoarea cursă din calendar este Marele Premiu al Italiei, care se va desfăşura pe circuitul Monza în opt septembrie 2013.
Rezultatele complete ale cursei de ieri pot fi văzute aici.