Max Mosley – scandalul continuă
. Acum lumea automobilistică taxează destul de dur scăparea şefului F1, tot mai multe voci cerând capul lui Mosley. Până acum britanicul a rezistat contestatarilor, dar se pare că oamenii influenţi sunt hotărâţi să îi fluture steagul de final preşedintelui FIA.
Ultimul, care condamnă şi pedepseşte comportamentul deviant al lui Max Mosley, este Prinţul Bahrainului, acesta interzicându-i accesul la evenimentul automobilistic desfăşurat în weekend-ul viitor în ţara arabă. Pe lângă principiile etice şi religioase specifice lumii arabe încălcate, organizatorii următorului GP consideră că britanicul a adus o mare pată pe imaginea competiţiei pe care o patronează.
Max Mosley îşi motivează lipsa la weekendul din Bahrain prin apariţia unor probleme legate de procesul pe care l-a intentat tabloidului britanic.
Dar asta nu este singura problemă a şefului F1, echipele Mercedes-Benz şi BMW au redactat o petiţie comună prin care dezaprobă scandalul mediatic în care britanicul a fost implicat şi consideră că demisia ar fi un gest compensatoriu. Honda şi Toyota completează lista contestatarilor, dar adoptă un ton mai puţin acid.
Cuvântul final îl va avea chiar FIA, care va hotărâ viitorul lui Mosley după ce toate datele scandalului vor fi cunoscute şi se va analiza dacă acesta nu a încălcat principiile morale specifice unei persoane publice.