Marele Premiu din Bahrain – Cursa

Publicat: 14 03. 2010, 16:00

Spaniolul Fernando Alonso
a câştigat pentru Ferrari prima cursă din sezonul 2010.

Plecat de pe poziţia a treia a grilei de start, Alonso a reuşit să
îşi depăşească coechipierul imediat după start şi s-a instalat pe
locul doi. Plecat din pole-position, Sebastian Vettel de la
Red Bull a dominat peste jumătate din cursă dar o problemă tehnică
l-a încetinit spre final.
Germanul s-a văzut nevoit să
cedeze trei locuri, clasându-se în final pe locul patru. Fără
problemele tehnice suferite, monopostul Red Bull probabil ar fi
câştigat fără probleme. Alonso şi Massa au profitat de
problemele lui Vettel şi au reuşit să obţină o dublă pentru
Ferrari. Un început de sezon perfect pentru Scuderia
Ferrari.

Lewis Hamilton a terminat pe locul trei, britanicul dominându-şi
coechipierul, campionul en-titre, Jenson Button. Acesta a reuşit
doar locul şapte. În spatele lui Vettel, s-au clasat şi cele două
monoposturi Mercedes GP pilotate de Nico Rosberg şi Michael
Schumacher. Veteranul revenit din retragere a făcut o cursă
anonimă pe locul şase, clasându-se în spatele coechipierului
său.

Webber, Liuzzi şi Barrichello au completat clasamentul locurilor
aducătoare de puncte. Cum era de aşteptat, echipele noi au avut
numeroase probleme tehnice, abandonurile fiind numeroase.
Lotus a fost singura echipă debutantă care a reuşit să
aducă la final ambele monoposturi pilotate de Heikki Kovalainen şi
Jarno Trulli.

1. Alonso Ferrari 1h39:20.396

2. Massa Ferrari la 16.099

3. Hamilton McLaren-Mercedes la 23.182

4. Vettel Red Bull-Renault la 38.713

5. Rosberg Mercedes la 40.263

6. Schumacher Mercedes la 44.180

7. Button McLaren-Mercedes la 45.260

8. Webber Red Bull-Renault la 46.308

9. Liuzzi Force India-Mercedes la 53.089

10. Barrichello Williams-Cosworth la
1:02.400

11. Kubica Renault la 1:09.093

12. Sutil Force India-Mercedes la 1:22.958

13. Alguersuari Toro Rosso-Ferrari la
1:32.656

14. Hulkenberg Williams-Cosworth la 1 tur

15. Kovalainen Lotus-Cosworth la 1 tur

16. Buemi Toro Rosso-Ferrari la 3 tururi

17. Trulli Lotus-Cosworth la 3 tururi

Cel mai rapid tur: Alonso, 1:58.287

Abandonuri

Pilot Echipă Tur

De la Rosa Sauber-Ferrari 30

Senna HRT-Cosworth 18

Glock Virgin-Cosworth 17

Petrov Renault 14

Kobayashi Sauber-Ferrari 12

Di Grassi Virgin-Cosworth 3

Chandhok HRT-Cosworth 2

Clasament general

Piloţi: Constructori:

1. Alonso 25 1. Ferrari 43

2. Massa 18 2. McLaren-Mercedes 21

3. Hamilton 15 3. Mercedes 18

4. Vettel 12 4. Red Bull-Renault 16

5. Rosberg 10 5. Force India-Mercedes 2

6. Schumacher 8 6. Williams-Cosworth 1

7. Button 6

8. Webber 4

9. Liuzzi 2

10. Barrichello 1