Marele Premiu al statului Monte Carlo – Cursa
După o sesiune de calificări încinsă şi o previziune meteo ce anunţa ploaie pentru astăzi, toată lumea era curioasă în privinţa modului în care avea să se desfăşoare cursa. La momentul startului, pe un cer înnorat, primii patru piloţi şi-au păstrat poziţiile în prima curbă, unul din câstigătorii începutului de cursă fiind Kimi Raikkonen ce a reuşit ca la finalul primului tur să se claseze pe locul 12. Finlandezul avea să urce imediat un loc datorita accidentului suferit de Liuzzi, din acel moment cursa devenind destul de anostă. Unii piloţi au optat pentru folosirea pneurilor super-moi încă din primul segment de cursă, însă strategia câştigătoare a fost folosită de piloţii Mclaren, aceştia optând pentru gume tari pe primele două parţi.
La final Fernando Alonso s-a impus relativ fără emoţii în faţa coechipierului său, fiind urmaţi la foarte mare distanţă, de aproape un minut de către Felipe Massa, echipa Ferrari fiind în mari probleme pe parcursul acestui weekend. Giancarlo Fisichella a pilotat o cursă solidă, reuşind să termine la aproape 25 de secunde de brazilianul de pe locul 3. A fost un weekend bun pentru Renault, aceştia reusind să ridice ştafeta pentru a avea pretenţia de locul 3, însă Heikki Kovalainen dupa un start mediocru a terminat cursa abia pe locul 13. Pe locurile 5 şi 6 au terminat piloţii BMW, Kubica şi Heidfeld, fiind urmaţi de Wurz şi Raikkonen.