Marele Premiu al Malaeziei – Cursa

Publicat: 08 04. 2007, 12:00

Campionul mondial a realizat un start fantastic pe o pistă alunecoasă, spălată peste noapte de o ploaie puternică, depăşindu-l pe Felipe Massa înaintea primei curbe. O plecare foarte bună a avut-o şi al doilea pitot de la Mclaren, Lewis Hamilton, britanicul profitând de atenţia piloţilor Ferrari îndreptată spre Fernando Alonso şi depaşindu-i pe interiorul primului viraj. Tot aici, cei doi piloţi BMW, Nick Heidfeld şi Robert Kubica au suferit o mică tamponare, în urma căreia cursa pilotului polonez a fost ruinată din cauza avarierii eleronului faţă.

 

Felipe Massa, plecat din pole position, a avut câteva încercări nereuşite de depăşire asupra lui Lewis Hamilton, ultima dintre ele trimiţându-l direct pe nisip şi făcându-l să piardă două locuri, revenind pe pista în spatele lui Nick Heidfeld. Din acest moment, cursa a devenit plictisitoare, fiind animată doar de abandonul lui Nico Rosberg şi depăşirile colegului său Alexander Wurz. La final, Fernando Alonso a trecut linia de sosire cu un avans confortabil, fiind urmat de colegul său Lewis Hamilton, ce în ciuda unor probleme cu pneurile de o duritate mai mare, a reuşit să reziste încercărilor lui Kimi Raikkonen de a-l depăşi. Clasamentul a fost completat de Nick Heidfeld, Felipe Massa, Giancarlo Fisichella, Jarno Trulli şi Heikki Kovalainen, pilotul Renault fiind la primul său punct în Formula 1.