Kimi Raikkonen va rata ultimele două curse din sezonul 2013 de F1
Kimi Räikkönen nu va participa la ultimele două curse din sezonul 2013 al Campionatului Mondial de Formula 1. Potrivit echipei Lotus, finlandezul va fi operat la spate şi trebuie să aibă timp de recuperare după operaţie.
Räikkönen a acuzat dureri de spate şi la startul Marelui Premiu al statului Singapore, când a plecat de pe locul 13, dar a reuşit să termine cursa pe trei.
Până la sfârşitul sezonului din acest an mai sunt de disputat două curse – Marele Premiu al Statelor Unite şi Marele Premiu al Braziliei. Campionul mondial a fost deja stabilit, Sebastian Vettel obţinând cel de-al patrulea titlu mondial consecutiv, însă lupta pentru locurile trei şi patru nu s-a încheiat.
În acest moment, Räikkönen ocupă locul al treilea în clasamentul piloţilor, cu 183 de puncte. În faţa lui se află Fernando Alonso, cu 217 puncte, iar după el vine Lewis Hamilton, cu 175 de puncte. Astfel, şansele ca finlandezul să îşi păstreze ultima poziţie a podiumului până la sfârşitul campionatului sunt foarte mici – mai exact, dacă Hamilton termină pe locul cinci următoarea cursă, Räikkönen pierde poziţia pentru care a luptat până acum.
Echipa Lotus nu a anunţat încă cine îl va înlocui pe Räikkönen pentru Marele Premiu al Statelor Unite şi Marele Premiu al Braziliei.