Ken Block nu încape în maşina de Formula 1

Publicat: 01 07. 2011, 12:49

Ken Block este faimos pentru demonstraţiile sale de
drift numite Gymkhana şi pentru faptul că participă în Campionatul
Mondial de Raliuri
. El a anunţat nu cu mult timp în urmă
că plănuieşte să piloteze un monopost de Formula 1 Toyota în cadrul
unei demonstraţii organizate de sposorul său Pirelli.

Testul urmează să aibă la loc la Monza în Italia dar deja au
apărut probleme pentru pilotul american. Publicaţia britanică
Autosport relatează că Block este prea înalt pentru a încăpea în
monopostul de Formula 1. Ken a fost la uzina Toyota Motorsport de
la Koln pentru primele pregătiri şi o tură în simulator dar la
încercarea de a adapta scaunul pentru american au apărut
problemele. Block are, se pare, picioarele prea lungi
pentru a putea pilota monopostul de Formula 1. Poate să stea în
cockpit dar nu mai poate acţiona volanul când acesta este
montat.

Şi cum este puţin probabil ca monopostul Toyota F1 2009 să poată
fi modificat într-o perioadă scurtă, staff-ul Toyota caută
alternative inclusiv monoposturi mai vechi pentru ca demonstraţia
să poată avea loc.