Jenson Button, susţinător al noii campanii Johnnie Walker, ne spune de ce bucuria aduce succesul [VIDEO]

Publicat: 07 10. 2015, 13:00

Jenson Button, campion mondial de Formula 1 în 2009 şi pilot al echipei McLaren-Honda în prezent, este unul dintre oamenii cunoscuţi la nivel mondial care susţin noua campanie Johnnie Walker, Joy Will Take You Further. Cu alte cuvinte, marca scoţiană de whisky îndeamnă pe toată lumea să se bucure de orice moment, fiindcă astfel ai şanse mai mare de reuşită.

Pe lângă Button, celebrităţile care s-au alăturat campaniei Johnnie Walker sunt actorul Jude Law (nominalizat la Oscar), actriţa de origine chineză Zhao Wei, Eva Håkansson (cea mai rapidă femeie din lume pe un vehicul cu trei roţi) şi supermodelul de origine mexicană Monserrat Oliver, printre alţii.

„De-a lungul carierei mele, m-am bucurat de tot ceea ce am făcut şi de aceea am avut reuşite”, a spus Jenson Button. „Dragostea mea pentru Formula 1 m-a ajutat să trăiesc la maximum momentele de glorie şi să depăşesc toate obstacolele. Întotdeauna am reuşit să-mi motivez echipa să meargă înainte şi mă bucur că le-am transmis viziunea mea pozitivă asupra vieţii”, a mai spus Button, adăugând că această mentalitate l-a ajutat destul de mult în sezonul de anul acesta, unul în care echipa McLaren-Honda a reuşit să obţină doar 17 puncte în campionatul constructorilor, ceea ce le-a adus – până acum – penultimul loc din clasament.

Dar cariera britanicului în vârstă de 35 de ani nu se rezumă doar la sezonul din 2015 al Campionatului Mondial de Formula 1. El a intrat în Marele Circ în 2000, la vârsta de 20 de ani, iar în 2004 a reuşit să termine sezonul pe locul al treilea în campionatul piloţilor, alături de echipa BAR, care ulterior a devenit Honda.

De-a lungul celor 15 ani petrecuţi în Formula 1, Jenson Button şi-a format un palmares impresionant: aproape 300 de curse, exact 50 de podiumuri şi 15 Grand Prix-uri câştigate.

Probabil ce mai frumoasă şi importantă victorie obţinută vreodată de Button a fost cea din Canada din 2011. Atunci, britanicul a fost nevoit să facă nu mai puţin de cinci opriri la pituri, după ce coechipierul său de la acea vreme, Lewis Hamilton, l-a lovit pe circuit, iar ghinionul i-a adus o pană de cauciuc. În total, Jenson Button a reuşit să facă 27 de depăşiri, trecând de Sebastian Vettel chiar în ultimul tur de circuit.

Toată experienţa de atunci a fost rezumată foarte frumos în videoclipul de mai jos.

Totodată, în continuare poţi să vezi de ce crede Button că e foarte important să simţi bucurie în orice moment din viaţă, indiferent că e greu sau uşor.