Formula 1: Caravana Marelui Circ revine în Australia după o absență de trei ani
După o pauză de trei ani cauzată de pandemia de Covid-19, Formula 1 revine în acest week-end în Australia. Cursa se va desfășura pe legendarul circuit „Albert Park” din Melbourne, care începând din acest an va avea o nouă configurație.
Formula 1 revine la Antipozi după trei ani de pauză
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
Prima ediție a Marelui Premiu al Australiei găzduită de circuitul din Melbourne a avut loc în 1996. Până atunci, cursa de la Antipozi se desfășurase pe circuitul stradal de la Adelailde.
„Albert Park” este una dintre cele mai rapide piste din calendarul Formulei 1. Pentru a vă face o idee, turul de pole-position reușit de septuplul campion mondial Lewis Hamilton în 2019 a fost parcurs de britanic cu o medie orară de peste 235 km/h.
Cursa disputată în urmă cu trei ani a fost câștigată de finlandezul Valtteri Bottas. Pilot Mercedes-AMG Petronas la acea vreme, Bottas a fost urmat de colegul său, Lewis Hamilton, și de campionul mondial în exercițiu, Max Verstappen (Red Bull Racing).
Pilotul german de la Aston Martin, Sebastian Vettel, va concura la Melbourne pentru prima dată în 2022. Cvadrupul campion mondial a ratat primele două etape ale noului sezon, fiind testat pozitiv la Covid-19 înainte de cursa din Bahrain.
Primele antrenamente libere din Australia vor avea loc vineri dimineață, de la orele 6:00 și, respectiv, 9:00. A treia sesiune de antrenamente cronometrate se va disputa sâmbătă de la ora 6:00, iar calificările sunt programate în aceeași zi, cu începere de la ora 9:00. Startul cursei se va da duminică dimineață, la ora 8:00.
Cursele de Formula 1 sunt transmise în România în direct pe Digisport, Telekom Sport și Look Sport.
Ce modificări a suferit circuitul Albert Park?
De atunci, circuitul a suferit o serie de modificări în încercarea de a spori oportunitățile de depășire. Cea mai importantă dintre acestea o reprezintă noua zonă DRS ce unește virajele 8 și 9. Această zonă de fugă a fost creată în urma eliminării șicanei care exista între virajele 9 și 10. De altfel, circuitul din Melbourne oferă în premieră patru zone DRS de când sistemul a fost introdus în 2011.
De asemenea, virajele 1, 3, 6 și 11 au fost lărgite pentru a oferi piloților oportunități de depășire în timpul cursei. O altă modificare importantă vizează linia boxelor, care a fost lărgită cu doi metri. Limita de viteză pe linia standurilor a fost mărită de la 60 km/h la 80 km/h.
În urma modificărilor, circuitul „Albert Park” are acum 14 viraje în loc de 16 și măsoară 5,278 km, cu 25 de metri mai puțin ca până acum. Cursa se va întinde tot pe distanța a 58 de tururi, cu o lungime totală de 306,124 km, cu aproximativ un kilometru și jumătate mai puțin ca până în 2019.