Felipe Massa îşi revine după fractura craniană suferită în cursa de la Hungaroring, recuperarea decurgând foarte bine. În aceste condiţii, doctorii sunt optimişti şi prevăd că Massa ar putea fi externat spre sfârşitul săptămânii viitoare. Massa a fost ţinut într-o comă indusă pentru mai mult timp, dar de curând a fost deconectat de la aparate, brazilianul petrecând tot mai mult timp treaz în companiei familiei.
Ieri menţionam de pericolul pierderii vederii la ochiul afectat. Aceasta ameninţare încă planează asupra tânărului brazilian, doctorii neputând da garanţii în acest sens. De asemenea, directorul spitalului AEK în care este internat Massa, Peter Baszo, spune că pilotul este încă sub supravegehere atentă şi că starea sa, deşi mai bună pe zi ce trece, nu a trecut încă de pragul critic.