Exclusivitate F1

Aşezat corespunzător, simţeam că nu voi accelera prea mult pînă la impactul fatal. Senzaţia de expunere la pericol este atît de puternică, încît eşti tentat să renunţi irevocabil. Crispat, roiul de ingineri din jurul meu mi-a spus să stau liniştit, că şi ei au de fiecare dată aceeaşi impresie şi că nu trebuie să mă panichez. La semnalul mecanicilor, am pornit maşina dintr-un întrerupător asemănător celor din centralele nucleare sovietice, am apăsat ambreiajul pînă la refuz şi am demarat coborînd maneta secvenţială într-a doua. Stai puţin, las-o moale, mamăăăă, ce-i asta, vreau jos, lăsaţi-mă să cobor, nu vreau să mor! Nu mai puteam face însă nimic, mă uitam în retrovizoare, iar cohortele de colegi din presă se apropiau ameninţător.

Trebuia să-mi respect blazonul ProMotor şi să-mi menţin poziţia de lider. Singurul care-mi lumina calea era un Clio F1, nu aveam decît să-l urmez. Concentrat pe menţinerea direcţiei, am constatat că motorul urcase pe nesimţite la 6.000 de turaţii şi urla gutural după treapta a doua. A treia, a patra,a cincea şi… a şasea, 210 km/h, direcţie impecabilă, este fantastic, ca şi cum aş călări un aer-sol pe care trebuie să-l ghidez spre ţinta inamică. În linie dreaptă, cuplul şi viteza îmi deformau efectiv fizionomia, iar în momentul frînării, aveam impresia că monopostul nu reacţionează. Mult mai hotărît să cobor acceleraţia cu ajutorul frînei de urgenţă, m-am trezit în prima curbă cu o viteză inferioară celei normale, fapt pentru care am reaccelerat, riscînd să efectuez un triplu axel artistic. Calm, am redresat cu o fineţe “accidentală” mica fiară şi mi-am continuat tururile mărind progresiv viteza. Frica se transforma în timpul tururilor în voinţa compulsivă de a ajunge primul; nu mă mai interesau consecinţele posibil catastrofale ale lipsei mele de raţiune.

Pe linia start-finish, un steag albastru flutura doar pentru mine, semnalîndu-mi că am voie să trec la atac şi să driblez Clio F1 într-un ac de păr. Precum Kovalainen, doar că în varianta fracţională, m-am plasat pe trasa ideală respectînd reperul apex (un jalon galben pe sensul opus) şi am trăit sentimentul unei depăşiri spectaculoase, cu peste 150 km/h. Înainte de cele patru tururi de antrenament, ni se spusese intransigent, fără posibilitate de negociere, că trebuie să fim necruţători cu frîna preţ de o secundă, după care trebuie să îi dăm timp de respiro şi să retrogradăm înainte de a braca. Se pare însă că, pentru unul dintre invitaţii spanioli, briefingul scurt ex ante nu a contat.

La judecata telemetrică, formată din patru “martori” (acceleraţie, turaţie, cuplu şi forţă de frînare), i s-a explicat foarte clar de ce a “tunat” partea frontală a maşinii într-un parapet. În timp ce diagramele noastre arătau o frînă ca la carte, a lui indica o presiune de vreo 10 ori mai lungă în timp. Foarte convins că a fost culpă comună (deşi cu dovada incriminatorie în faţă), a reuşit să-i scoată din pepeni pe mecanicii Renault. Incidentul nu a durat mult, fiind aplanat prin sentinţa (revocabilă mai tîrziu) de a-l scoate din planurile F1. Celor cuminţi şi ascultători li s-a dat liber la acceleraţie în a doua sesiune, motiv pentru care totul a devenit un carusel, iar safety-car-urile au intrat în alertă maximă. Nimeni nu mai respecta nimic, steagurile galbene erau ignorate, iar noi ne comportam ca nişte demenţi avizi după viteză. Afişînd un rictus elegant, francezii ştiau că sîntem responsabili şi că vom avea grijă să terminăm cele patru tururi neavariaţi. Presat de Bogdan să concurez pentru camera de luat vederi, am început să accelerez şi să intru furibund în curbe.

Deşi m-am reîncadrat pe circuit de două ori, nu a fost extrem de dificil să controlez un monopst cu un raport de 1CP/kg. La faza debriefing-ului, ni s-a explicat, într-un limbaj academic elevat, unde am greşit, de ce nu am frînat bine, dacă am atins turaţia ideală de schimbare a vitezelor (5.500-6.000 rpm) şi dacă am respectat instrucţiunile personalului tehnic. Chiar dacă ultima exigenţă nu a fost respectată mai deloc, instructorii Renualt ne-au aplaudat pentru curajul de a conduce maşina în limitele puterilor noastre. În urma restudierii intermediarelor telemetrice, toţi am înţeles că fusserăm prea gentili cu frîna şi că zgomotul neobişnuit care ne-a creat iluzia unui motor supraturat ne îndemnase să schimbăm vitezele mult prea repede. De-abia atunci ne-am explicat toţi hîţîiturile violente resimţite în toate ungherele corpului. A urmat prînzul, un adevărat festin copios, bazat pe felurite ierburi gustoase. Deşi dezvelirea bucatelor a iscat onomatopee jenante la adresa organizatorilor, farfuriile s-au umplut în doi timpi şi trei mişcări. Obişnuita siestă a fost perturbată de un anunţ mobilizator: “Sunteţi aşteptaţi în sala de conferinţe, pentru ultimele precizări înainte de a vă urca în monopostul Renault F1”.