BMW Sauber retragere din Formula 1
This browser does not support the video element.
Zvonurile privind o retragere a echipei BMW Sauber din Formula 1 s-au adeverit, pe siteul oficial fiind publicat un comunicat în care se explică motivele pentru care BMW nu va mai continua în Formula 1. La sfârşitul acestui sezon BMW Sauber se va destrăma, urmând ca BMW să investească în alte arii ale motorsportului şi în dezvoltarea produselor. Acesta este şi motivul invocat de sursele din cadrul BMW, folosirea fondurilor alocate în Formula 1 pentru o dezvoltarea sustenabilă a gamei BMW şi investirea în noi tehnologii care să ţină BMW în vârful segmentului premium.
Un alt motiv ar fi rezultatele mai degrabă modeste ale echipei BMW Sauber. De la înfiinţarea sa din 2006, BMW Sauber a obţinut un singur pole position prin Robert Kubica si 16 clasări pe podium, fără a se implica în lupta de la vârf, aşa cum erau aşteptările oficialilor. Cu toate astea, şefii BMW nu neagă rolul pe care participarea în Formula 1 l-a avut în dezvoltarea motoarelor şi tehnologiilor.
Înainte de era BMW Sauber, BMW a obţinut zece victorii în Formula 1 între anii 2000 şi 2005, marca bavareză fiind asociată cu Williams. Cea mai de succes perioadă BMW în Formula 1 s-a consemnat cu legendarul Nelson Piquet la volan, în 1983 câştigând titlul la piloţi. BMW se va concentra în continuare pe WTCC şi pe competiţia monomarcă destinată tinerilor piloţi Formula BMW