Superleague Formula 2009

This browser does not support the video element.

Liverpool a câştigat a doua ediţie a competiţiei
Superleague Formula 1, impunându-se prin Adrian Valles
, cu
un total de 412 puncte, chiar dacă în ultima cursă, cea de la
Jarama, au terminat pe locul patru. Acea clasare a fost însă
suficientă pentru a asigura titlul după cele 6 curse ale sezonului
2009. Cursa de pe circuitul spaniol a fost câştigată de
Galatasaray, prin pilotul Ho-Pin Tung, care s-a postat în fruntea
plutonului încă din turul cu numărul patru.

Pentru cei care cred că am încurcat fotbalul cu Formula 1,
trebuie să precizăm că Superleague Formula este o competiţei în
care motorsportul se îmbină cu pasiunea pentru cluburile de fotbal.
Astfel, se întrec 19 echipe care poartă numele unor echipe de
fotbal notorii, dar în spatele cărora se află piloţi cu experienţă.
Pentru fanii Formulei , cei mai cunoscuţi sunt Antonio
Pizzonia, Sebastien Bourdais, Enrique Bernoldi sau Giorgio
Pantano
. Vedetele din acest an au fost însă Adrian Valles,
Craig Dolby, Davide Rigon şi Max Wissel, pretendenţii la titlu.
Anul trecut titlul i-a revenit lui Davide Rigon, care a purtat
însemnele echipei Beijing Gouan.

Monoposturile pe care se aleargă sunt identice, fiind produse de
Elan Motorports Technologies, cei care pun la dispoziţie materialul
sportiv şi pentru Indianapolis, Indy Racing League şi Champcar.
Motoarele pe care le au aceşti bolizi sunt destul de puternice,
având o arhitectură V12, o capacitate de 4.2 litri şi o
putere de 750 CP
. Masa monoposturilor este de doar 750
kg,, rezultând un raport excelent de 1 CP/ 1 kg. În acest an
Superleague Formula s-a întins pe parcursul a şase curse în
perioada Iunie – Noiembrie. Progresiv fiecare sezon va mai include
alte trei curse, urmând ca în 2012 să angreneze 15 circuite,
inclusiv 3 din afara Europei.

După cum v-aţi dat seama, această competiţie este o
tentativă de a atrage fanii fotbalului către motorsport,

anunţându-se o alternativă interesantă la Formula 1. Chiar dacă nu
are audienţa şi bugetele F1, din anumite puncte de vedere este mai
echilibrată şi mai spectaculoasă decât competiţia regină.