Sezonul 2011 al FIA Formula 2 a debutat vineri cu
antrenamentele libere, în care Mihai a excelat, clasându-se pe
locul patru în prima sesiune şi primul în cea de a doua.
Sâmbătă dimineaţă, în calificările pentru prima cursă, braşoveanul
a obţinut al 5-lea timp, iar în cursă a trecut linia de sosire pe
locul patru.
Calificarile pentru cea de a doua cursă, programată
duminică, nu au decurs la fel de bine şi în final a trebuit să se
mulţumească cu locul nouă pe grila de start. După o cursă
bună la final s-a clasat pe locul cinci reuşind ca în clasamentul
general sa ocupe locul trei. Datorită locului 4 din prima cursa şi
locului 5 din a doua, Mihai Marinescu a plecat de la Silverstone cu
22 de puncte, performanţă care îi dă încredere că dacă va reuşi să
strângă bugetul pentru a face un sezon complet va primi licenţa
pentru Formula 1. La finalul sezonului, primii trei piloţi clasaţi
în Formula 2 primesc automat licenţa pentru Formula 1 şi testează
monoposturile F1 ale echipei Williams, cea care a şi proiectat de
altfel monoposturile utilizate în F2.
Mihai Marinescu: „Weekendul a decurs bine, am reuşit să
am un ritm constant de-a lungul celor trei zile. Sâmbată,
în calificări, am reuşit al 5-lea timp, rezultat mulţumitor pentru
mine. Prima cursă, tot sâmbătă, a fost bună, n-am avut un start
perfect, dar am reuşit să-l depăşesc pe Brundle în primul tur şi să
scap de Pineiro în turul doi. Ritmul celor din faţa mea a fost
foarte rapid, am realizat că, forţând, câştig maxim 3 zecimi pe tur
faţă de Monras. Era foarte puţin probabil să-l pot prinde şi depaşi
fără să-mi asum riscuri mari şi am preferat să securizez poziţia a
4-a. Duminică dimineaţă, în calificările pentru cursa a 2-a, am
avut o problemă în turul rapid, am prins un pilot lent care m-a
blocat şi mi-a anulat „boost”-urile, practic am obţinut timpul fără
a utiliza cei 500 CP ai motorului. În cursa de duminică am avut
emoţii. La start, am plecat impecabil, dar nu l-am văzut pe Brundle
oprit decât în ultima fracţiune şi l-am evitat sacrificând timp.
Apoi m-am trezit şi cu Pineiro răsucit în mijlocul pistei în
virajul Maggotts, dar am trecut cu bine. După turul doi m-am
apropiat de Hegewald, încercând să atac şi să-l depăşesc, dar în
siajul lui am pierdut complet aderenţa pe faţă. Mi-a fost teama de
ceva grav şi de abandon, dar s-a dovedit că, în aglomeraţia din
primul tur, mi-a fost lovit un deflector, a cărui deformare mi-a
afectat aerodinamică maşinii. Nimic foarte grav, dar a trebuit să
renunţ să mai atac, era imposibil să intru la aspiraţie ca să
depăşesc. Mă bucur însă de bilanţul etapei, sunt al 3-lea în
campionat şi de aici construim pentru etapa viitoare de la Magny
Cours”.