Mihai Marinescu – două podiumuri în aceaşi etapă în Campionatul Mondial Formula 2

Autor: Constantin Ciobanu 29 aug. 2011 Alte sporturi

În urma calificărilor de duminică dimineaţă, Mihai a pornit în a doua cursă a etapei din Austria de pe a patra poziţie a grilei (a doua linie). Având strategia de a evita orice potenţial incident în primele viraje, braşoveanul a rămas al patrulea preferând să depăşească în tururile următoare. Asta s-a şi întâmplat pilotul de care a trebuit să treacă fiind chiar Zanella, elveţianul care a pornit din pole position. Spectaculoasa depăşire s-a petrecut în turul al şaselea, iar din acel moment Mihai a început urmărirea lui Mirko Bortolotii ocupantul locului doi. În încercarea de a se apropia de italian, Mihai a fost cel mai rapid pilot în turul 14 timpul său de 1.22.633 fiind doborât doar de Ramon Pineiro cu câteva tururi înainte de finalul cursei.

Mihai Marinescu: „A fost o cursă bună şi nu am mai avut problem cu frânele ca îi prima cursă de pe acest circuit. Am încercat să mă apropii de Bortolotii după ce am trecut de Zanella, însă am avut vibraţii în maşină şi nu am mai putut forţa. Sper să pot concura şi la Monza unde am încredere că dacă nu voi avea probleme tehnice pot termina pe podium.” Următoarea etapă din calendarul Formulei 2 este programată în weekendul 30 sept.-2oct. pe circuitul de la Monza, însă participarea lui Mihai la această etapă este pusă sub semnul întrebării din raţiuni financiare.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide