Le Mans 2010 – Peugeot
declarat pentru publicaţia Autosport că a fost extrem de surprins
de problemele de fiabilitate întâlnite în cursa de 24 de ore de la
Le Mans.
Maşinile Peugeot 908 au dominat cursa de anduranţă până când
prima dintre ele a abandonat cu probleme la suspensie fiind urmată
de celelate două cu probleme la motor. Maşina cu numărul de concurs
1 a alergat la regim maxim după problemele electrice întâlnite în
seara de sâmbătă însă celelalte două au abordat cursa într-un regim
controlat fără a forţa excesiv.
„Totul era controlat şi nu avusesem parte de motoare care să
cedeze până atunci. Nu am vazut nici un motor cedat în
toată cariera mea la Peugeot. Este foarte, foarte rar. De
aceea ce s-a întâmplat a fost o surpriză extrem de neplăcută pentru
toată lumea” a spus Davidson.
„Nu poţi câştiga cursa asta dacă ai o problemă la maşină. Îţi
trebuie o maşină perfectă din puncte de vedere tehnic şi
bineînţeles, rapidă. Şi exact asta au avut concurenţii noştri de la
Audi. Nu vreau să mă înţelegeţi greşit. Am testat această
configuraţie în mod extensiv. Am făcut trei teste a câte 30 de ore
tocmai pentru a fi siguri că motoarele nu vor ceda. Şi în teste nu
au cedat! Dar asta e viaţa şi vom învaţa din aceste greşeli!”, a
completat Davidson.