Două echipe româneşti şi una din Basarabia pleacă la Mongol Rally 2014. UPDATE
La ediţia din 2014 a evenimentului caritabil Mongol Rally se vor alinia la start două echipe româneşti – Dracula Khan şi Ralioţii -, dar şi un echipaj format din patru basarabeni care-şi spun Mămăliga Warriors. Alături de cele trei echipe vorbitoare de limbă română vor pleca la drum alte câteva sute de grupuri care vor să facă lumea mai bună.
Anul acesta, la ediţia cu numărul 11, Raliul Mongoliei porneşte din Londra pe 20 iulie şi ar trebui să se termine pe 30 august în Ulaanbaatar, capitala Mongoliei.
Update video:
Cu toate că se numeşte raliu, evenimentul în sine nu este o competiţie auto în adevăratul sens al cuvântului, ci este mai degrabă o aventură pe care o poţi povesti peste decenii nepoţilor, ştiind că ai încercat să faci un bine în lume. Cu alte cuvinte, scopul principal al Raliului Mongoliei este să aduci un strop de fericire în viaţa unor oameni care nu au avut norocul tău şi să te distrezi cât poţi de mult în cei peste 10.000 de kilometri pe care îi vei parcurge la bordul unei maşini care nu trebuie să aibă motorul mai mare de 1,0 litri. Minunat, nu?
Echipele trebuie să strângă cel puţin 1.000 de lire sterline în scopuri caritabile, dintre care cel puţin 500 de lire sterline trebuie să meargă la fundaţia oficială a evenimentului – Cool Earth. Restul de bani merg către o fundaţie preferată de competitori.
Echipa românească Dracula Khan – compusă din Radu Manea, Ovidiu Niculică, Răzvan Moşneag, Radu Mocanu, Teo Grigore ş Marian Boancă – se va aventura într-un drum de 28.000 de kilometri la bordul unui minuscul Volkswagen up!. Cei şase nu vor trimite maşina înapoi acasă cu avionul, ci o vor conduce. Organizaţia pe care au ales să o susţină este Asociaţia Caritas Bucureşti, beneficiarii fondurilor strânse de Dracula Khan fiind 22 de copii cu dizabilităţi (în special Sindrom Down) şi familiile sau aparţinătorii lor.
Maşinuţa cu care cei de la Dracula Khan vor să facă 28.000 km, majoritatea pe drumuri neasfaltate
A doua echipă din România – Ralioţii, formată din Petronela Sterea, Cristian Cotan şi Răzvan Marcu – participă la Mongol Rally pentru a susţine secţia de oncologie pediatrică de la spitalul Marie Curie din Bucureşti, precum şi fundaţia pentru copii Christina Noble din Ulaanbaatar.
Cei trei membri ai echipei Ralioţii
Basarabenii de la Mămăliga Warriors – Mihai Focşa, Oleg Gnilenco, Igor Cepoi şi Radu Pozneac – îşi vor încerca norocul cu un minuscul Suzuki Wagon R cu motor de 1.000 cmc, denumit „Căluţu’”, pe care au montat un butoi ce va fi folosit pe post de portbagaj. Cei patru vor să strângă fonduri pentru două familii nevoiaşe, cu mulţi copii, din România (familia Chis, cu 13 copii) şi din Republica Moldova (familia Tertiuc, cu 17 copii).
Căluţu’ celor de la Mămăliga Warriors
Raliul Mongoliei a avut prima ediţie în 2004, când câţiva prieteni aventurieri au organizat un raliu caritabil care a avut ca scop salvarea pădurilor tropicale. Atunci, doar şase maşini s-au alinia la start, iar patru au reuşit să termine.
Anul acesta, sunt aşteptate peste 300 de echipaje care trebuie să navigheze singure pe traseul de peste 10.000 de kilometri, fără suport tehnic şi medical. Toată lumea e pe cont propriu.
De-a lungul celor zece ediţii desfăşurate până în prezent, organizatorii – cunoscuţi după numele The Adventurists – au reuşit să strângă peste cinci milioane de lire sterline pentru fundaţia Cool Earth.
România este deja o ţară cu tradiţie la Mongol Rally. Prima echipă, Paramongols – formată din Gheorghe Bratu, Florin Cobuz, Gabriel Herdean, Paula Budan şi Maria Enache – a participat în 2011 la evenimentul caritabil. În anii care au urmat, ţara noastră a fost reprezentată de echipajele Dacioţi până-n Mongolia (cu o Dacia 1310), Mongolification, Fire Fairies şi Mongolioţii.