Alexandra Marinescu, prima româncă din Formula 4, a început testele oficiale

Autor: Adrian Mihălţianu 02 mart. 2015 Alte sporturi

Veşti bune: avem o fată în competiţii de monoposturi, iar numele ei este Alexandra Marinescu. Vorbim de o româncă de 15 ani, care a testat împreună cu echipa Richardson Racing pe circuitul de la Brands Hatch. 

Dacă ţi se pare lent, încearcă să-ţi aduci aminte ce conduceai tu la 15 ani. Exact.

Cu un regulament şi o maşină complet noi, Formula 4 este prima competiţie de monoposturi care permite înscrierea la start a unor piloţi care au împlinit 15 ani. Alexandra Marinescu, care a împlinit 15 ani în februarie, se pregăteşte intens pentru primul ei sezon în Formula 4. „După karting şi competiţia de monoposturi Skip Barber din Statele Unite, cred că Formula 4 este pasul normal în cariera mea, mai ales că beneficiază de susţinerea FIA şi pentru că este singura care acceptă piloţi de 15 ani. Am început deja pregătirile şi abia aştept prima cursă din acest sezon”, a spus Alexandra. 

Testele au decurs pe o vreme ploioasă, dar românca s-a descurcat la volanul monopostului său

După ce anul trecut a participat la un prim test de acomodare cu echipa Virtuosi Racing, Alexandra Marinescu a continuat pregătirea pentru sezonul 2015 pe circuitul de la Brands Hatch alături de Richardson Racing.  „Încă nu am decis cu ce echipă vom concura în 2015 şi avem programate mai multe teste înainte de a lua o decizie. Acum, cel mai important a fost să parcurg kilometri, să mă acomodez cu maşina şi să găsesc un set up de bază de la care să pornesc în sesiunile următoare”, a spus Alexandra Marinescu.

160 CP sunt suficienţi pe un monopost foarte uşor

Desfăşurată pe ploaie torenţială, în condiţii meteo tipice pentru Marea Britanie, prima sesiune de teste a fost una extrem de constructivă. „Am testat împreună cu australianul Greg Holloway care are mai multă experienţă decât mine, dar atunci când am rulat în aceleaşi condiţii am fost mai rapidă. Totuşi, pentru mine cronometrul a fost mai puţin important de data aceasta şi am încercat să mă concentrez pe lucrurile de bază. Trebuie să luăm totul pas cu pas şi fiecare kilometru parcurs înseamnă un plus de experienţă pentru mine”, a continuat Alexandra Marinescu.   

Faptul că avem în sfârşit din ce în ce mai multe fete în competiţii motorsport e cu adevărat o veste bună!

Chiar dacă sesiunea de teste s-a desfăşurat exclusiv pe ploaie, Alexandra Marinescu este mulţumită cu informaţiile acumulate. „Mi-ar fi plăcut să prindem şi asfalt uscat la această sesiune, dar este important să vedem şi cum se comportă monopostul pe ploaie deoarece sigur vom avea parte de astfel de condiţii pe parcursul sezonului 2015. A fost un test util şi este important că am stabilit baza de plecare pentru următoarele experienţe înaintea startului de sezon”, a mai adăugat Alexandra Marinescu, care va mai participa în luna martie la o serie de teste cu diferite echipe din Marea Britanie.

Formula 4 va respecta aceleaşi reguli stabilite de FIA şi va fi organizată ca şi competiţie naţională, dar care beneficiază de susţinerea Federaţiei Internaţionale. Monoposturile vor fi identice în fiecare competiţie, cu motoare care dezvoltă până în 160 CP.

Via Sportsbusiness.ro


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide