Opel Astra F 1991 – 1997
În 1991 Opel Astra a apărut pe piaţă, ca urmaş al lui
Kadett. De fapt, schimbarea de denumire a provenit de la
Vauxhall, constructor care vindea modelele Kadett sub titulatura
Astra, convenindu-se astfel la o unificare de nomenclator între
cele două mărci europene. Continuitatea este însă evidenţiată de
litera care precede de obicei denumirea compactelor din
Russelshheim, ultimul Kadett fiind E , iar „numărătoarea” lui Astra
începând direct de la F.
Acest model prelua
astfel întregul specific al versiunii Kadett, dar avea un design
mai cuminte şi predominat de forme rotunjite. Astra F, ca şi cel pe
care îl înlocuia, oferea iniţial patru variante de
caroserie, hatchback în 3 şi 5 uşi, sedan şi break.
Ulterior, în urma colaborării cu casa Bertone, a fost introdusă şi
versiunea cabrio. În 1995 modelul a primitun facelift, introdus cu
ocazia lansării noii game de motoare Ecotec.
F a ieşit chiar şi Maşina a Anului, în Africa de
Sud, ţară unde se vindea
şi versiunea sportivă 200tS, care avea sub capotă motorul de pe
Calibra 2.0 litri turbo de 218 CP, fiind la acea vreme printre cele
mai puternice modele cu tracţiune din lume. Cea mai
sportivă versiune pentru europeni a fost versiunea GSi,
disponibilă doar cu caroserie în 3 uşi, care se baza, de asemenea,
pe un motor aspirat de 2.0 litri 16V generând o putere de 147 CP.
Gama de propulsoare
era destul de variată, motoarele pe benzină fiind cel mai bine reprezentate 1.4L
, 1.6L, 1.8L şi 2.0L. Puterile variau de la 60 CP (1.4) la 147 CP
(2.0 litri). Fanii Diesel aveau de ales între mai multe
variaţii ale propulsorului 1.7 cu puteri între 56 CP şi 80 CP. La o
distanţă de 17 ani, aceste valori nu par impresionante, dar la acea
vreme Astra în versiunea hatchback avea cam aceleaşi măsuri ca şi
Opel Corsa astăzi şi cântărea în jur de o tonă.
lui Opel Astra a însemnat şi prima descindere Opel în
Polonia şi primul parteneriat, noul automobil fiind fabricat la
uzina FSO în 35.000 de exemplare, din părţi CKD aduse din
vest. Celelalte uzine în care s-a produs Astra au fost în Bochum
(Germania), Antwerp (Belgia), Porth Elizabeth (Africa de Sud),
Zaporizhia (Ucraina), Szentgotthard (Ungaria) şi Ellesmere Port
(Marea Britanie).
Opel Astra F a fost oficial scoasă din
producţie în Europa în 1998. Dar în Europa de Est şi Turcia
procesul de fabricaţie a continuat până în 2002, modelul
fiind oferit sub titulatura Opel Astra Classic.
La
ora 13 vedeţi cel mai popular Astra din toate
timpurile