Ce acte ai nevoie ca să-ţi închiriezi un loc de parcare în Bucureşti. Procedura pe sectoare

Autor: Marius Vișan 10 nov. 2015 Știri auto
Ce acte ai nevoie ca să-ţi închiriezi un loc de parcare în Bucureşti. Procedura pe sectoare

Principala bătaie de cap a majorităţii şoferilor care locuiesc la bloc, cel puţin în Bucureşti, este locul de parcare. Dacă locuieşti într-o zonă aglomerată e şi mai rău. Presupunând că nu ai încercat să obţii un loc de la Primărie, o să îţi aratăm procedura. 

Promotor a făcut o listă cu actele necesare pe care un şofer trebuie să le aibă pentru a închiria un loc de parcare. Acest proces este unul destul de anevoios care poate dura ceva timp, aşadar înarmează-te cu răbdare înainte să te apuci de treabă. Este posibil ca actele necesare să depindă de la sector la sector, aşadar iată o listă cu sectoarele şi actele necesare pentru fiecare în parte.

Sectorul 1

Pentru închirierea unui loc de parcare de reşedinţa te poţi adresa Serviciului Parcaje al A.D.P Sector 1, şi sunt necesare următoarele documente:

  • cerere de închiriere;
  • copie după buletin al solicitantului cu domiciliul în imobilul respectiv;
  • copie după talonul maşinii;
  • planul topografic cu amplasamentul locului de parcare;
  • achitarea taxei pentru respectivul loc de parcare.

În Sectorul 1 se aproximează că exista peste 8.000 de locuri de parcare de reşedinţă, plus peste 100.000 de locuri de parcare create prin introducerea sensurilor unice pe străzile secundare. 

Noua maşină a Patriarhului Daniel – GALERIE FOTO

 

Supercamionul lui Ceauşescu

 

VIDEO Momentul în care un LaFerrari loveşte 3 maşini a fost filmat

 

Sectorul 2

Pentru închirierea unui loc de parcare în sectorul 2 sunt necesare următoarele acte:

 

  • se depune o cerere la Administraţia Domeniului Public Sector 2 din Şoseaua Electronicii numărul 44, Serviciul Parcari;
  • copie dupa actul de identitate al solicitantului, iar adresa acestuia trebuie sa corespunda cu adresa unde este parcarea de reşedinţă;
  • copie dupa certificatul de înmatriculare al autovehiculului.

Sectorul 3

Documentele necesare pentru închirierea unui loc de parcare în acest sector sunt:

  • copie BI/CI;
  • copie certificat de înmatriculare al autoturismului;
  • plan topografic de situaţie scară 1:500 cu zona în care este amplasat locul de parcare solicitat;
  • certificat de atestare fiscală eliberat de Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 3 care să ateste că nu există datorii la Bugetul Local al Sectorului 3.

Pe lângă locurile de parcare libere, bucureştenii care au deja încheiat un contract de închierere pot verifica dacă acesta figurează pe lista locurilor vacante. Lista poate şi accesată aici.

 

Ce maşini îţi poţi cumpăra în România cu 4.000 de euro

 

VIDEO. După ce un biciclist în roagă să elibereze banda lui, şoferul acesta din Braşov îi arată ce poartă la el pentru „protecţie”

 

GALERIE FOTO – Cel mai luxos ARO i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu

 

Sectorul 4

Închirierea locurilor de parcare se face pe baza cererilor tip eliberate de către Serviciul Parcări cu sediul in str.Străduinţei nr.1. Cererea tip va fi completată şi depusa la Registratura Serviciului Parcari, cu urmatoarele documente anexate:

  • cartea de identitate a solicitantului, cu domiciliul la adresa unde solicită loc de parcare;
  • certificatul de înmatriculare al autoturismului;
  • contract de leasing (daca este cazul);
  • contract de comodat (daca este cazul);
  • certificat fiscal eliberat de Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale sector 4 care să ateste că solicitantul nu figurează cu debite restante către bugetul local.

Sectorul 5

La efectuarea plăţii taxei de parcare cei care locuiesc în Sectorul 5 trebuie să aducă următoarele acte:

  • copie buletin de identitate al solicitantului având adresa de domiciliu situată în arealul parcajului de reşedinţă în original şi copie (după caz contract de vânzare-cumpărare locuinţă);
  • talon auto, în original şi copie;
  • după caz, copie contract de leasing cu numele utilizatorului sau copie contract de comodat auto încheiat între părţi.

Numarul total al locurilor de parcare din sectorul 5 este de 18.650.

Sectorul 6

Pentru încheierea sau prelungirea contractului de închiriere a unui loc de parcare de reşedinţă, bucureştenii din sectorul 6 trebuie să plătească anual, la Serviciul Public de Finanţe Publice Locale Sector 6, taxa de parcare.

Astfel, cetăţenii trebuie să se prezinte la sediul Serviciului Parcări, din Aleea Bistra nr. 1, cu următoarele documente:

  • cerere-tip, care poate fi procurata pe adpdu6.ro;
  • copie BI/CI;
  • copie talon autoturism cu ITP valabil;
  • contract de comodat in original (daca este cazul);
  • certificat de atestare fiscala din care sa reiasa ca solicitantul nu are debite datorate bugetului local.

Sectorul 6 are în momentul de faţă un număr de 35.540 de locuri de parcare.

 

Cum se vede Transalpina din dronă. Magnific! VIDEO

 

GALERIE FOTO Ceva ce nu vezi în fiecare zi: un LaFerrari scos din uz, după ce a lovit trei maşini în Budapesta

 

VIDEO. Echipa Top Gear riscă închisoarea

 

Un deputat vrea să introducă „MODELUL AMERICAN”: permis de la 16 ani, dar la volan în anumite condiţii

 

Povestea omului care a scris istorie la Dacia: torturat 14 ore de Securitate – interogat 3 zile de Renault

 

VIDEO. Cum aniversează Nissan 5 ani de Juke? Cineva a avut o idee fabuloasă…

 

Cauciucuri de iarnă 2015. Cele mai bune mărci şi preţurile la care le poţi găsi în România


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Vlad MIRONESCU
Vlad MIRONESCU

Comentarii
Inchide