În viaţa de zi cu zi, întâlnim diferite situaţii în care ni se cere predarea buletinului sub formă de gaj, fie că este vorba de închirierea unui biciclete sau pentru prestarea anumitor servicii.
Ceea ce este important de ştiut este că această practică, des întâlnită, este deseori ilegală, informează b365.ro
Potrivit legestart.ro, actul de identitate poate fi reţinut doar în câteva circumstanţe, reglementate de Ordonanţa de Urgenţă 97/2005.
Astfel, actul de identitate poate fi reţinut:
1. Dacă actul conţine modificări, adăugări sau menţiuni (altele decât cele prevăzute de lege). În acest caz, cartea de identitate poate fi reţinută de către poliţistul care a constatat acest lucru;
2. Dacă o persoană este reţinută, arestată preventiv sau execută pedeapsa închisorii. În acest caz, actul de identitate este păstrat de către administraţia aresturilor ori a penitenciarelor (până la punerea în libertate a titularului);
3. Dacă o persoană este internată în instituţii de reeducare şi de protecţie socială. În acest caz, actul de identitate este păstrat de către administraţia acestor instituţii pe durata internării titularului.
În alte cazuri, reţinerea cărţii de identitate este ilegală, indiferent de motivul solicitării de reţinere.
Controlorii din RATB nu au voie să reţină cărţile de identitate
Prevederile OG 97/2005 se aplică şi în cazul controalelor efectuate de reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), în mijloacele de transport în comun. Astfel, controlorii RATB pot solicita cartea de identitate, dar călătorii nu sunt obligati să le prezinte buletinul. Totuşi, controlorii au posibilitatea de a cere sprijinul poliţiei sau al jandarmilor pentru legitimare călătorilor.
Centrele de închirieri nu au voie să-ţi reţină buletinul
Multe centre de închirieri biciclete sau bărci cer buletinul de identitate pe durata închirierii, însă această situaţie nu se încadrează în cele permise de lege. „Din punct de vedere legal, presatorii de servicii au posibilitatea de a solicita o copie după actul de identitate, dar nu pot cere reţinerea acestuia drept gaj. În cazul în care, în ceea ce priveşte copiile după actul de identitate, se sesizează neregului, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal trebuie să constate acest lucru”, a declarat, pentru B365.ro, Bogdan Chebaur, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.