Ediția #35 „Podcast cu Prioritate” by ProMotor apare luni, 11 martie. Invitat: Dan Frînculescu

Publicat: 11 03. 2024, 09:06
Actualizat: 11 03. 2024, 12:01

„Podcast cu Prioritate” #35 îl are ca invitat pe Dan Frînculescu. Emisiunea se va difuza luni, 11 martie, ora 12:00, pe canalul de YouTube ProMotor România și pe Spotify.

Dan și-a petrecut mai bine de zece ani în publicitate, jonglând, printre altele, și cu branduri precum Renault, Nissan și Dacia. Munca lui Dan a fost premiată la Cannes, Golden Drum, dar și la Festivalurile de la New York. El a mai scris, de asemenea, scenarii și texte amuzante pentru Comedy Central.

Dan Frînculescu este comedian, și, ocazional, DJ, iar cea mai nouă pasiune a sa este mersul pe două roți. „Am dat avansul pentru ea, un Speed Twin 900, lejer așa, nimic cu care să intru în stâlpi”, spune Dan despre motocicleta pe care urmează să o primească.

„Mi-am închiriat un scuter la un moment dat în Tailanda, mi-a plăcut, nu era un scuter foarte puternic, și pe urmă m-am dat cu unul de 125 în Filipine și atunci mi-a picat cu tronc, grav, să merg pe două roți. Asta în februarie, anul trecut. M-am întors în București, m-am apucat de școală, am luat carnetul și la revedere”, povestește Dan despre cum a început pasiunea sa pentru motociclete.

Discuția completă o puteți asculta luni, 11 martie. Va fi un podcast în care Dan Frânculescu ne va povesti cum se potrivește comedia cu motociclismul și mașinile.

VIDEO