Western Story
Cît consumă Captiva?
Undeva în jur de 12-13 litri/100 km. Bine, eu nu prea am făcut calcule, dar îmi dau seama că nu consumă prea mult după frecvenţa opririlor la benzinărie. Acum, bine, este totuşi un SUV, nu o maşină mică.
Nu te deranjează că e mai zgomotoasă decît varianta alimentată cu benzină?
Cînd m-am urcat prima oară şi am pornit motorul, chiar am întrebat dealerii dacă nu cumva mi-au încurcat comanda şi mi-au dat o motorizare cu benzină. Deci este atît de bine antifonată, încît nu ai cum să-ţi dai seama că e un diesel. Este incredibil de silenţioasă.
Ce reacţii ai stîrnit în rîndul prietenilor cînd te-au văzut în maşina asta? Marius Moga ce-a zis?
Prietenii au rămas mască şi m-au felicitat că, în sfîrşit, mi-am luat şi eu o maşină serioasă. Iar Marius (rîde) chiar m-a lăudat, fiind şi el adeptul SUV-urilor. Înainte de a mă sfătui cu el în privinţa acestei maşini, am condus-o pe a lui şi m-am obişnuit cu automobilele supradimensionate. Oricum el ştia că îmi plac SUV-urile, dar nu cele negre. Are o superstiţie, nu-i plac maşinile negre, are impresia că te duc pe ultimul drum (rîde).
Cînd l-a văzut pe al meu, i-a plăcut foarte mult, mai ales interiorul. Captiva are materiale bine finisate, airbaguri o groază, chiar este o maşină pretenţioasă din acest punct de vedere. Are şi dotări, precum aprinderea automată a farurilor, senzori pentru marşarier, CD/MP3 şi multe altele pe care nu am avut timp să le descopăr. Aaaa, foarte important, are asistenţă în pantă, ABS şi ESP, îmi plac mult aceste opţiuni, mă ajută în momentele dificile (rîde).
Marius a condus-o?
Nu! Nu îi dau încă voie (rîde). Glumesc. Pur şi simplu nu a avut încă şansa să o facă. El are mare încredere în mine şi nu mă bate la cap, astfel că doar atunci cînd sînt foarte obosită se oferă să conducă el.
Este o maşină încăpătoare, nu?
Aoleeeeu! Pot să bag patru-cinci oameni lejer doar în portbagaj (rîde). Pot să car după mine o groază de haine, truse de machiaj, mai tot ce le trebuie femeilor. Este o cu totul altă maşină decît cele pe care le-am avut pînă acum, este o maşină completă.
Deloc! Este o joacă, în pofida gabaritului şi a volumului.
Ce ştii despre brandul Chevrolet?
Că este o maşină bine vîndută în SUA şi cu o istorie senzaţională. Iar acum, că o am, înţeleg de ce e favorită.