Poliţia Română ia măsuri drastice după accidentul de sâmbătă
În carambolul produs sâmbătă dimineaţă, la kilometrul 67 al Autostrăzii Soarelui, pe sensul de mers către Constanţa, patru persoane şi-au pierdut viaţa, 36 au fost rănite, iar 29 de vehicule au fost avariate, acesta fiind considerat cel mai grav accident rutier, din punct de vedere al numărului maşinilor implicate, care a avut loc în România.
Dosarul deschis după accidentul care a avut loc sâmbătă pe A2 a fost preluat de Parchetului Tribunalului Călăraşi.
Nouă permise de conducere au fost suspendate pentru încălcarea normelor la regimul rutier de nepăstrare a distanţei şi neadaptarea vitezei la condiţiile de trafic, în total fiind implicate 33 de maşini în accidentul de sâmbătă, au declarat oficiali din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară pentru MEDIAFAX.
Până în prezent au fost expertizate 24 de autoturisme, restul expertizelor fiind în curs de desfăşurare. Potrivit sursei citate alţi zece şoferi vor fi audiaţi în cadrul anchetei, examinările medicale de până acum arătând că niciun conducător auto nu a consumat alcool.