Participanta noastră la Miss e cel mai frumos vis (galerie foto)
Ştiţi despre concursurile Miss World, nu-i aşa? Nici nu ştii ce să alegi dintre fetele alea dacă ai fi pus într-o asemenea situaţie dumnezeiască. Acolo se adună cele mai frumoase fete din Univers. Sunt perfecte. Care or fi criteriile după care juriul alege dintre zeci de femei superbe, nu ştim. Probabil că este una dintre cele mai grele meserii. Să jurizezi la concursurile de Miss. Comparând mere cu pere, imaginaţi-vă că aveţi 3 milioane de euro ca să vă luaţi o singură maşină. Ce alegeţi? Chiron ar fi răspunsul maxim, dar poate şi un Rolls de 6 ori mai ieftin e o soluţie. Sau un Ferrari total. Sau un Koneigsegg. Asta spuneam. Nu ştii ce să-ţi iei. Bine că nu suntem puşi în situaţia de a alege cea mai frumoasă fată din lume că nu ştim ce am face.
Maria Ioana Hanzu e participanta României la Miss Europe World 2018, concurs în Liban (Beirut), în perioada 23 februarie – 14 martie. Pe asta cu Miss Europe … World … nu prea o înţelegem, dar înţelegem de ce au ales-o pe Maria. Când am văzut-o, am zis că e cazul să ne apropiem de ea cu un interviu despre maşinia. Foarte amabilă, ne-a răspuns cu punct şi de la capăt, aşa cum i-am cerut.
IOANA MARIA HÂNZU, ROMÂNCA DE LA MISS EUROPE WORLD (GALERIE FOTO)
Maria are 20 de ani şi e din Sibiu. Ne-a spus că nu are carnet încă, dar că urmează să-şi împlinească şi această dorinţă. Prima a fost, desigur, să participe la Miss Europe World 2018. Când îşi va lua carnetul – pentru că nu există “dacă” – probabil că îşi va lua un Audi A3. Este maşina visurilor ei. Am mai întrebat-o ce bărbat ar alege dintre unul care e ok cu totul şi conduce un Ferrari şi unul frumos, deştept şi cu Logan. Fără să stea pe gânduri, a ales varianta B. Dintre Dacii, cel mai mult îi place Duster-ul, aşa că dacă vă simţiţi frumoşi, deştepţi şi aveţi Duster, aveţi şi o şansă în plus.
Ultimul lucru pe care pe care am vrut să-l aflăm în interviul nostru scurt a fost ce lege ar da ca să schimbe relaţia dintre poliţişti şi femeile pe care le opresc în trafic. Răspunsul ei e unul de 8 martie, gest pe care şI l-ar dori să-l vadă tot timpul când fetele calcă pe bec şi sunt oprite de poliţişti. Ar mai îndulci fapta. Astfel, Ioana zice că poliţiştii ar trebui să le ofere prin lege câte un trandafir femeilor pe care le trag pe dreapta.
Acestea fiind zise, o aşteptăm cu aurul european pe cea mai frumoasă româncă din lume.