Mihaela Rădulescu & Porsche Cayenne
De multe ori, o vedeai în Bucureşti călare pe bicicletă, pedalînd de zor. Dar nu asta este imaginea Mihaelei Rădulescu. Imaginea ei este la volanul unui Porsche. Dacă a pornit la drum cu Boxter, pe care nu l-a decapotat mai deloc, a progresat apoi trecînd la volanul unui 911 turbo alb şi al unui SUV Cayenne. Mai nou, după o scurtă escală în curtea Audi, unde, ca mai orice monden de la noi, s-a ales cu un Q7, Mihaela s-a întors la marea dragoste, Cayenne. Cayenne Turbo cu facelift, asta conduce Mihaela zilnic, pe drumul Izvorani – Bucureşti. “Doar” 500 de cai-putere. Inutili, însă, într-un oraş sufocat din cauza circulaţiei, a refacerii străzilor şi a semafoarelor care nu funcţionează.
– Dacă vorbim de primele maşini în care am mers, mi-aduc aminte cu drag de Volga bunicului meu Mihai, apoi de Dacia părinţilor. Sînt maşini cu care am bătut ţara în lung şi-n lat, ba am şi dormit în ele cînd n-aveam unde să înnoptăm… Apoi, am avut un Oltcit, un Nissan Patrol, un Golf şi un Ford Mondeo, toate vechi şi cam obosite, însă foarte bune pentru mine în vremurile acelea. Prima maşină nouă pe care mi-am cumpărat-o, în rate, din salariul meu a fost un alt Ford Mondeo. A venit însă şi momentul în care am putut să-mi permit maşinile pe care le visam: întîi a fost un BMW X 5, apoi un Porsche Boxter decapotabil, un Porsche Cayenne Turbo, un Audi Q7, un Porsche 911 Turbo şi din nou un Porsche Cayenne Turbo, model 2007.
– Ce maşini mai ai în momentul de faţă? Dar soţul tău?
– Ce bine că mă întrebaţi! Din păcate, într-un ziar a apărut, dintr-o eroare, o poveste care spunea că toate maşinile pomenite mai sus se află în garajul casei mele!… Credeţi-mă, sînt un om rezonabil şi, de cîte ori am vrut o maşină nouă, m-am ocupat mai întîi să o vînd pe cea veche. Aşa încît în garaj am doar un Porsche Cayenne Turbo din 2007 şi un Porsche 911 Turbo pe care nu vreau să-l vînd, ci să-l păstrez pentru fiul meu. La soţul meu, povestea maşinilor e mai complexă, el e pasionat de maşini vechi şi chiar are o minicolecţie de automobile de epocă: un Ford Mustang, un Mercedes, un Volvo şi un Jeep militar, toate de prin anii ‘60. Soţul meu e fidel firmei Mercedes şî, cam la doi ani, îşi achiziţionează un model nou, renunţînd la cel vechi. E clar că amîndoi sîntem pasionaţi de maşini dar, în plus, ele ne sînt necesare, pentru că locuim la 35 de km de Bucureşti…
– Nu, nu e o legendă, chiar făceam treaba asta în studenţie şi reuşeam să adun nişte bani cu care mai plăteam o chirie, îmi mai cumpăram cîte ceva. Nu era decît o tentativă de supravieţuire, să-i spunem, lucram pe cont propriu, transportam doar femei sau oameni în vîrstă, dar numai dacă aveam habar de destinaţie. Dacă mi se spunea o adresă de care n-auzisem, minţeam că aştept pe altcineva sau că n-am benzină…
– De ce Porsche?
– Dintre toate maşinile pe care le-am condus sau cu care am mers, Porsche e singura marcă pe care o simt lipită de „scrisoarea” personalităţii mele…
– Ce te atrage la Cayenne?
– TOTUL! E în egală măsură o maşină de teren încăpătoare şi o maşină sport cu performanţe uluitoare. Pentru neiniţiaţi, o maşină atît de masivă nu pare a fi şi zglobie, dar, dacă apucaţi să o conduceţi, mai ales în varianta turbo, care are acum 500 de cai-putere, vă schimbaţi orice idee preconcepută… E o maşină ideala pentru mine, atît ca mamă, cît şi ca femeie de carieră. Am de făcut drumuri prin ţară, am de mers la evenimente speciale, trebuie să-i car bicicleta lui Ayan şi, pentru fiecare din aceste situaţii, Porsche Cayenne e varianta ideală. E o maşină luxoasă, elegantă, dar are şi capacitatea de a deveni cool, dacă vrei să urci cu ea munţii… N-am simţit nici o altă maşină mai aproape de felul meu de a fi, de preocupările mele variate, de statutul meu social…
– Experienţa Audi Q7 a fost un fel de iubire de-o seară. Ce ţi-a provocat dezamagirea?
– Nu pot afirma că a fost o dezamăgire, ci doar că, odată ce ai condus un Cayenne, e greu să te mai cucerească altă maşină, oricît de performantă ar fi. Audi Q7 avea calităţi superioare la nivelul confortului, al spaţiului, dar era mai puţin agresivă decît Cayenne-ul.
– Din păcate, da. {tiu femei care conduc mult mai bine decît bărbaţii, dar văd în fiecare zi femei care nu înţeleg ecuaţia simplă a traficului, rolul oglinzilor retrovizoare şi necesitatea de a semnaliza cînd se răzgîndesc neaşteptat. Sigur că în trafic femeia suportă cu stoicism pornirile misogine şi chiar mitocănia unor soferi, dar n-ar strica mai multă atenţie şi responsabilitate din partea lor…
– Care e recordul de viteză pe traseul Izvorani – Bucureşti?
– Cum crezi că aş declara aşa ceva?! Nu spun decît că, pe alte şosele şi doar cu Porsche 911 Turbo, am ajuns pînă la 250 km la oră. UAU, ce senzaţie!… Dar, dacă tot vorbim de senzaţii tari, n-am cum să uit cascadoria pe care am făcut-o sub îndrumarea maestrului Lae Draghici, cu o Dacie ranforsată, cu care m-am răsturnat de 3 ori pe axul transversal, singură la volan. Acolo să vezi adrenalina curgînd gîrlă!…
– Vrei să-ţi cumperi un motor. Ce model? Eşti înscrisă la donatorii de organe?
– Am avut prima motocicletă acum 4 ani, cînd mi-am luat şi carnetul pentru ea. Mi-am comandat tot un BMW F 650, pentru că e modelul pe care mă simt stăpînă şi pe care pot să-l conduc cu mult mai multă uşurinţă decît alte motoare mai puternice. N-am avut accidente majore cu motorul, dar am căzut de cîteva ori, cînd eram începătoare. Am scăpat ieftin, cu julituri nesemnificative, care nu mi-au tăiat pofta de a pleca la munte sau la mare pe două roţi. Prin Bucureşti mi-e ceva mai greu, pentru că partenerii de trafic încă n-au cultura toleranţei, a respectului faţă de motociclişti şi a aruncării unui ochi în oglinda retrovizoare cînd trec de pe o bandă pe alta… Nu vreau să-mi donez nici un organ dacă mor pe motocicletă, dar aş vrea să văd că „organul” se implică mai mult în protejarea motocicliştilor…